News

Locul din România care a devenit viral la nivel mondial. E cel mai căutat din lume. De ce este atât de special acum

Locul din România care a devenit viral la nivel mondial. E cel mai căutat din lume. De ce este atât de special acum

Un loc din România a devenit viral la nivel mondial. Este printre cele mai căutate locații din lume, iar turiștii străini se înghesuie să îl viziteze.

Dacă românii tânjesc după vacanțe exotice, iată că alți străini adoră un loc din România și ajung să plătească oricât pentru a putea să ajungă acolo.

În top 10 cele mai căutate destinații din lume avem un loc de vis din România. Cine mai e în acest top? numeroase locuri din Grecia, Spania, Noua Zeelandă, dar și Costa Rica.

Despre ce loc este vorba și ce are atât de special? Conform topului realizat, turiștii din toate colțurile lumii s-au îndrăgostit de județul Mureș.

Aceștia nu au mai văzut o zonă atât de deosebită, cu aer curat, dar și cu numeroase obiective turistice. Un alt avantaj al acestei zone îl reprezintă ospitalitatea hotelierilor, dar și a oamenilor din județ.

Ce poți să vizitezi în acest loc din România

Tocmai din acest motiv, cine a fost aici odată, se va întoarce și a doua oară. Ce obiective turistice i-au mai atras pe străini în România? Este vorba despre Cetatea din Sighișoara, Palatul Teleki, Palatul de Cultură din Târgu Mureș sau să se plimbe în Parcul Național Defileul Mureșul Superior.

Care sunt restul locurilor de vis de pe glob care au fost incluse în top 10 cele mai căutate destinații din lume? Booking arată că pe primul loc avem La Rioja – Spania. Locul doi este urmat de Epirus – Grecia.

Mai apoi, pe locul trei avem Austria Superioară, urmată de County Down – Irlanda de Nord, iar mai apoi surpriza cea mai mare, Mureș – România.

Pe locul 6 în top avem Marlborough – Noua Zeelandă, urmat de Ninh Binh – Vietnam, Limon – Costa Rica, Newfoundland & Labrador – Canada, dar și Dakota de Nord – SUA. Se pare deci că România a reușit să întreacă alte locații de vis de pe glob.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate