Laurențiu Reghecamf divorțează din nou. Sau mai bine zis este dat afară, deși mesajul a fost că despărțirea s-a produs de comun acord. Fostul soț al Anamariei Prodan își încheie așadar mult mai repede decâr ar fi crezut cineva aventura în Azerbaidjan.
Laurențiu Reghecamf a pus punct miercuri contractului cu clubul azer Neftci Baku, unde era antrenor din luna iunie 2022. Așdar după un an petrecut acolo și rezultate modeste, acesta revine în România, unde momentan nu are nicio ofertă.
Odată cu Reghecampf pleacă de la Neftci Baku şi staful tehnicianului, dar și Corina Caciuc, iubita lui, care îi este tot timpul aproape. Aceasta spunea în urmă cu ceva timp că se ocupă de o companie de export, fondată tot de partenerul ei de viață, dar nu se știe acum dacă mai este implicată în business ținând cont că a născut și trebuie să-și dedice timpul celui mic.
„Noi, oamenii, suntem supuși schimbării. Dacă dumneavoastră considerați că eu m-am transformat spectaculos în ultimul timp, probabil că are legătură cu transformările interioare. Sunt fericită, foarte fericită, iar această fericire cred că răzbate spectaculos, cum ați afirmat, și la exterior. Dacă ar fi existat defecte majore, de netolerat, probabil nu am fi trăit această poveste de iubire atât de frumoasă.
Ne acceptăm unul pe celălalt, așa cum suntem. Nu-mi este în fire să mă ridic pe vreun soclu! Nu am ce să demonstrez cuiva… Eu mă bucur de iubirea la care sunt părtașă și le doresc și altora să trăiască asemenea povești intense”, spunea Corina Caciuc la fanatik.ro în urmă cu ceva timp.