În curând se va împlini un an de când Simona Halep nu a mai jucat niciun meci oficial de tenis. Ultima ei apariția a fost la US Open anul trecut, când a pierdut din primul tur în fața unei jucătoare anonime, Daria Snigur. A venit apoi suspendarea în luna octombrie și de atunci românca se tot luptă să-și demonstreze nevinovăția.
Deși avocații ei o asiguraseră că va putea juca inclusiv la Australian Open, turneu care a avut loc la începutul acestui an, Simona Halep nu a fost acceptată nici măcar la ultima competiție de mare anvergură a acestui an, US Open. Aceasta a sperat până în ultima clipă că i se va ridica suspendarea, dar americanii au dat verdictul crunt.
Organizatorii US Open au fost nevoiți să o descalifice pe Simona Halep ieri, 21 august, iar motivul este evident. Judecătorii de la Sports Resolutions nu au reușit nici acum să ia o decizie în cazul de dopaj al tenismenei, astfel că aceasta continuă să fie suspendată și să rateze turnee importante.
Pentru Simona Halep, faptul că nu poate juca este cea mai cruntă pedeapsă posibilă. Ea și-a dedicat toată viața tenisului, a reușit să ajungă numărul 1 mondial, să câștige două turnee de grand slam, iar acum își dorește mai mult ca oricând să demonstreze că performanțele ei nu au avut nicio legătură cu dopajul.
Românca a rămas și fără foarte mulți sponsori și cu toate că pe rețelele de socializare, ea se arată foarte zâmbitoare, în realitate trăiește un coșmar care nu pare să se termine prea curând.