News

Filmul de pe Netflix care a fost în trending în 93 de țări din întreaga lume. Este considerat de abonați ca fiind foarte bun și rulează acum și în România

Filmul de pe Netflix care a fost în trending în 93 de țări din întreaga lume. Este considerat de abonați ca fiind foarte bun și rulează acum și în România

Netlfix a venit cu multe titluri bune în ultima perioadă. Abonații s-au arătat tot mai mulțumiți de filmele și serialele care au apărut în ultimele săptămâni. Unul a atras atenția multora, pentru că a fost în trending în nici mai mult, nici mai puțin de 93 de țări.

Este vorba despre Interceptor, care a avut premiera în luna iunie 2022. Este un film thriller de acțiune regizat de Matthew Reilly la debutul său regizoral, pe un scenariu de Reilly și Stuart Beattie. O coproducție internațională între Australia și Statele Unite ale Americii, filmul îi are în rolurile principale pe Elsa Pataky și Luke Bracey.

Dură, încercată de realitățile vieții și obligată pe nedrept să-și părăsească postul perfect din cadrul Pentagonului, căpitanul JJ Collins (Elsa Pataky) se trezește responsabilă de o bază izolată de interceptare a rachetelor din mijlocul oceanului Pacific.

Filmul de pe Netflix care a cucerit mulți abonați

Atunci când un atac coordonat îi amenință baza, Collins ajunge să se confrunte cu carismaticul Alexander Kessel (Luke Bracey), un fost ofițer de informații din armata americană, dubios și hotărât să pună în aplicare un plan inimaginabil.

Cu extrem de puțin timp la dispoziție, Collins trebuie să-și folosească întreaga experiența acumulată de-a lungul anilor de antrenamente și de pregătire militară pentru a stabili în cine poate avea încredere și pentru a-i împiedica pe Kessel și pe mercenarii lui sub acoperire să-și îndeplinească înfiorătoarea misiune.

Filmul de pe Netflix s-a bucurat de mare succes și se află în continuare pe platformă, așa că dacă nu l-ați văzut încă, chiar merită o șansă. Vă va ține în priză cu siguranță până la final.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate