Biblioteca de filme și seriale este uriașă pe Netflix și uneori poate fi greu să alegi la ce vrei să te uiți. Unele producții merită mult mai mult decât altele, însă, într-un final, totul depinde de preferințele fiecăruia.
Așadar, dacă îți plac filmele și serialele cât de cât înfricoșătoare, Netflix are o gamă destul de variată. Unul dintre filmele din acest gen care merită văzut cu desăvârșire este Crimson Peak.
Pe lângă acțiunea interesantă și jocul actorilor, aici îl mai întâlnim și pe Tom Hiddleston, cel care a jucat rolul lui Loki, un antagonist din universul Marvel.
“În urma unei tragedii de familie, o scriitoare aspirantă este sfâșiată între dragostea pentru prietena ei din copilărie și tentația unui străin misterios. Încercând să scape de fantomele trecutului ei, ea este purtată de valuri într-o casă care respiră, sângerează – și își amintește“, se arată în descrierea filmului.
Dacă Crimson Peak nu te-a convins, atunci poate ai vrea să încerci Gerald’s Game. Filmul, care este făcut după o carte scrisă de Stephen King, este la fel de bun.
“Un cuplu încearcă să își condimenteze căsnicia într-o casă de pe un lac îndepărtat. După ce soțul moare pe neașteptate, soția rămâne încătușată de rama patului lor și trebuie să lupte pentru a supraviețui și a se elibera“, arată descrierea de pe Netflix.
Indiferent de ce film alegi dintre acestea două, pot garanta că nu te vei plictisi după doar câteva minute de vizionare. Bineînțeles, asta dacă nu deja ai citit cartea scrisă de Stephen King. Totuși filmele au fost deja în trending în mai multe țări, deci merită încercate.