A fost publicat clasamentul mondial al universităților din întreaga lume, care a analizat 30.000 de centre în anul 2024. Rezultatele nu sunt chiar pozitive în ceea ce privește România, dar ministrul Educației, Daniel David privește totuși jumătatea plină a paharului. Avem două instituții care se află totuși situate între pozițiile 801 -1000.
Surprinzător, dar în acest top internațional, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj nu mai este cotată ca fiind cea mai bună din România. Facultatea cu cel mai mare punctaj a devenit Medicina, așa cum se întâmpla în anii 90.
Mai exact, Academia de Studii Economice București (ASE) și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” sunt primele universități românești care apar în World University Rankings și se situează între locurile 801-1.000.
Dar puțin mai jos găsim din nou Medicina prin Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca și Facultatea de Medicină din Craiova, iar apoi și Universitatea din București, Babeș-Bolyai din Cluj sau centre universitare precum Dunărea de Jos din Galați.
Pe primul loc în acest top prestigios se află Universitatea Oxford din Regatul Unit al Marii Britanii. Iar facultățile britanice, alături de cele din Statele Unite, domină clasamentul. De altfel nu există nicio universitate din alte țări în primele 10 și cu doar aproximativ 20 din primele 50 de universități din lume.
„Când sunt 30.000 de universități, faptul că ai intrat în primele 1.500 eu zic că e un câștig, în condițiile în care noi știm și care e finanțarea, și știm și care sunt mecanismele legislative pe care le avem, care de multe ori nu favorizează suficient de bine excelența. Și atunci, în zona învățământului superior, problema majoră ține de nediferențierea universităților.
Studenții pot să fie confuzați, pentru că, într-adevăr, dacă tu te aștepți să mergi într-o universitate antreprenorială și cu conexiune directă cu piața muncii și dai de o universitate care are proiecte de cercetare avansată, s-ar putea să fii cam nemulțumit.”, a declarat Daniel David, actualul ministru al Educației, fost rector la Babeș-Bolyai din Cluj.
Așadar în prezent, conform acestui clasament, România se remarcă prin facultatea de medicină, care are reprezentare bună în mai multe orașe din România, remarcându-se în specia performanțele de la București și apoi Cluj, respectiv Craiova.