Profitul net al producătorului de energie electrică a înregistrat o scădere de 23% în primele trei luni din 2024. Cifra a ajuns la 1,326 miliarde de lei, de la 1,723 de lei, cât a fost înregistrat în anul precedent.
Raportul din trimestrul I, publicat de Bursa de Valori București, arată că Hidroelectrica a pierdut și din venituri. Ele au scăzut cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023.
Cifra a ajuns astfel la 2,536 miliarde lei, de la 3,272 miliarde lei. La rândul lui, rezultatul pe acţiune este mai mic cu 23%, de la 3,84 lei/acţiune la 2,95 lei/acţiune.
Comparativ cu aceeași perioadă din 2023, marja operaţională, de 59%, a înregistrat o scădere de 2%. La rândul ei, marja netă, de 52%, a scăzut cu 1%.
Marja operaţională, de 59%, este în scădere cu 2% faţă de perioada similară a anului trecut, iar marja netă, de 52%, în coborâre cu 1%. Raportul publicat de Bursa de Valori București arată că rezultatele operaționale sunt „în linie cu previziunile bugetare”.
„Grupul Hidroelectrica înregistrează rezultate operaţionale şi financiare în scădere pentru primele 3 luni ale anului 2024, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, în linie cu previziunile bugetare.
Marja operaţională şi marja netă ale Grupului au fost diminuate cu 2%, respectiv 1% faţă de perioada similară a anului 2023, în principal ca urmare a diminuării preţurilor de vânzare a energiei electrice (atât pe plan local, cât şi în piaţa interconectată europeană) şi a cantităţii de energie electrică vândută. Rezultatele obţinute în T1 2024 reflectă aşteptările stabilite în bugetul aprobat pentru 2024”, este scris în raport.
Producţia de energie electrică a fost în scădere faţă de aceeași perioadă din 2023. Astfel, în primele trei luni ale anului 2024, rezultatele au fost influenţate de diminuarea preţurilor de vânzare a energiei electrice, cât şi a cantităţii de energie electrică vândută.
Situația a dus la o scădere a veniturilor din vânzarea de energie.a veniturilor din vânzarea de energie.
Raportul BVB arată că energia produsă şi vândută a înregistrat o uşoară scădere de 3% în primul trimestru al anului 2024. Este vorba despre o cantitate de 4.475 GWh în perioada ianuarie-martie 2024.
Această scădere a fost determinată mai ales de condiţiile hidrologice înregistrate în luna martie 2024.
La momentul respectiv, valoarea medie a debitului Dunării (6.054 mc/s) a înregistrat o diminuare cu aproximativ 15% faţă de perioada similară a anului 2023.
Veniturile aferente tranzacţiilor înregistrate în perioada ianuarie-martie 2024 au fost afectate și de o serie de factori determinaţi de condiţiile de piaţă. Este vorba în mod special de scăderea preţurilor la energie.