Dan Bittman și-a îngrijorat toți fanii zilele trecute, dar mai ales pe cei care-și cumpăraseră bilete pentru concertul aniversar al trupei Holograf, care urma să aibă loc pe 15 februarie. Artistul a declarat jurnaliștilor că este în pauză vocală, iar de aici doar un pas până la o serie de diagnostice extrem de severe vehiculate prin presă.
În anul 2012, Dan Bittman a suferit o intervenție chirurigicală pe carotidă, în Viena, iar medicii de acolo au comis o greșeală din cauza căreia acesta rămăsese fără voce.
A încercat foarte multe remedii, dar nimic nu a funcționat, așa că era decis să se retragă din muzică și le-a cerut colegilor lui să-i găsească înlocuitor în trupa Holograf. Dar aceștia nici nu au vrut să audă de această variantă. Așa că Dan Bittman a insistat ulterior să găsească rezolvare și totul s-a terminat cu bine datorită unui medic român.
De atunci Dan Bittman nu a mai avut probleme, însă declarația lui cu pauza vocală a încins imaginația jurnaliștilor. În realitate, Dan Bittman se simte foarte bine. A urcat pe 15 februarie pe scena Sălii Palatului în fața a mii de oameni, iar la un moment dat a început să plângă, atunci când i-a trecut în revistă pe prieteni de-ai săi apropiați, dar care au murit.
Așadar Dan Bittman nu suferă de nicio boală gravă. Mai mult, acesta se pregătește de noi concerte în diverse locuri, iar la Sala Palatului a cântat perfect, fără să rateze măcar vreo notă, timp de două ore, conform Vbiz.ro.
A avut și trei invitați printre care Ioana Ignat și Arsenium, fostul membru al trupei O-Zone, dar nu se poate spune că aceștia au reușit să se ridice la nivelul lui Dan Bittman.
Artistul a mulțumit din suflet publicului pentru că i-a fost alături și a omis să mai facă vreo declarație controversată. L-a costat enorm în trecut, iar acum că a revenit pe scenă nu vrea să mai renegat de colegii din showbiz.
El a fost invitat și în concertul Andrei de sărbători, semn că lucurile au intrat din nou în normal pentru el.