Nu, nu este vorba despre Robert Braia și Bianca Mitroi de la Insula Iubirii. De altfel, cei doi au pornit în emisiunii deja despărțiți, după ce ea a aflat că iubitul ei i-a aruncat motanii pe geam. Dar se pare că la Antena 1, cuplurile sunt create mai mult pentru spectacol pentru că imediat ce se termină reality show-urile unde participă, se și desparte.
Așa s-a întâmplat și în cazul celebrilor Valentin și Elena de la emisiunea matrimonială Mireasa. Deși cei doi au jurat că se iubesc, la mai puțin de două săptămâni de când s-a terminat sezonul 2, și-au și anunțat despărțirea.
Elena a recunoscut că a făcut videochat în trecut și pare că în cele din urmă trecutul ei tumultuos a cântărit greu în relație. Viperele Vesele au scris despre acest subiect pe pagina lor de Instagram.
Reamintim că ultima ediția a reality show-ului Mireasa a fost câștigată de Andrei Liviu Negrea, un concurent care a recunoscut că a făcut trafic de droguri. Producătorii Antena 1 au fost aspru criticați pentru că l-ar fi favorizat pe tânărul cu potențial infractor, dar momentan nimeni nu a fost sancționat pentru acest derapaj.
@viperele___vesele
„Valentin, Mireasa, sezonul 9, anunță despărțirea de Elena!
Din punctul nostru de vedere, nimic surprinzător!
O despărțire preconizată, nu se potriveau, nu trasmiteau împreună, nu treceau sticla, iar trecutul Elenei asumat, dar glorios, mai mult l-a tras în jos pe Valentin, din punct de vedere al imaginii.
În concluzie: persoana care a avut ideea acestui cuplu, nu a fost deloc inspirată!
În mod cert, se puteau găsi și alte formule pentru păstrarea lui Valentin în competiție până în finală! 😏”
@viperele___vesele