Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a afirmat recent că procesul de tipărire și trimitere a deciziilor de recalculare a pensiilor este o chestiune de ”bucătărie internă” și că momentul în care pensionarii primesc aceste decizii nu influențează majorarea pensiilor.
Într-o declarație pentru Realitatea.net, Daniel Baciu a subliniat că majorările sunt deja stabilite și că pensionarii vor primi mai mulți bani începând cu data de 1 septembrie, conform planificării.
Daniel Baciu a subliniat că procesul de recalculare a pensiilor este conform graficului stabilit și că seniorii vor beneficia de majorări începând cu luna septembrie.
”Se știe foarte clar că anul acesta, am spus-o de fiecare dată, avem două majorări ale pensiilor. Am avut o majorare la 1 ianuarie, când valoarea punctului de pensie s-a majorat cu 13,8%, ajungând la 2.032 de lei, și mai avem cea de-a doua majorare în luna septembrie, unde vorbim de recalcularea tuturor celor aproximativ 5 milioane de dosare aflate în plată în sistemul public care, după această recalculare, în jur de peste 70% din pensionari vor avea majorări ale pensiilor.”, spune acesta.
Președintele CNPP a menționat că tipărirea și trimiterea deciziilor de recalculare sunt parte din activitățile interne ale instituției și nu afectează termenele de majorare a pensiilor.
”Nu s-a întâmplat absolut nimic. Noi trebuie ca, odată cu data de 1 septembrie, pensionarii să își primească drepturile legitime în urma procesului de recalculare. Această bucătărie internă este un lucru care ne privește pe noi, salariații Casei Naționale de Pensii și colegii de la Ministerul Muncii. Nu suntem în absolut nicio întârziere, știm exact ce avem de făcut, astfel încât în septembrie oamenii să își primească drepturile”, a mai spus șeful CNPP.
Pentru a asigura că deciziile ajung la destinatar în siguranță, acestea vor fi trimise prin poștă, cu confirmare de primire. Baciu a explicat că:
”Purtăm discuții pe aspecte tehnice cu Poșta Română privind modul de distribuire a acestor decizii de recalculare. Săptămâna viitoare probabil vom definitiva și acest act normativ care vizează această prestație pe care compania Poșta Română o face către noi și aceste decizii, din această lună, începem deja să le tipărim în casele teritoriale de pensii.”
În această lună, casele teritoriale de pensii au început deja tipărirea deciziilor de recalculare, iar acestea vor fi expediate în timp util pentru ca pensionarii să poată beneficia de majorările prevăzute de noua lege a pensiilor.