Sunt mulți pensionari în România care primesc așa numita pensie specială. Noile date arată ce pensie a primitul unul dintre românii care beneficiază de pe urma Legii 303/2002. Este cea care reglementează pensiile speciale.
În rândul celor care beneficiază de pensii speciale s-a consemnat o pensie medie de serviciu record de 24.151 lei. Din această sumă, 21.287 lei provin din bugetul de stat, în timp ce 6.700 de lei sunt acoperiți din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Restul pensiei, care depășește suma de 17.000 de lei, reprezintă partea non-contributivă. Aceasta înseamnă că respectivul pensionar nu a cotizat și nu a lucrat pentru această parte a pensiei.
Conform informațiilor furnizate de CNPP, în luna aprilie, un număr de 790 de persoane au beneficiat de prevederile Legii nr. 216/2015 referitoare la acordarea pensiei de serviciu pentru membrii Corpului diplomatic și consular al României.
Pensia medie înregistrată a fost de 6.667 de lei, din care 3.132 de lei au fost asigurați din bugetul de stat.
În legătură cu cei care beneficiază de prevederile Legii 215/2015 privind modificarea și completarea Legii 7/2006 referitoare la statutul funcționarului public parlamentar, numărul acestora a fost de 849 de persoane, iar pensia medie a fost de 5.727 de lei, din care 3.240 de lei provin de la bugetul de stat.
Pentru beneficiarii de la Curtea de Conturi, s-au acordat pensii de serviciu pentru un total de 649 de persoane, cu o medie de 9.831 de lei, din care 3.145 lei reprezintă cota suportată din bugetul de stat.
Totodată, conform prevederilor Legii nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 referitoare la statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor, au beneficiat de pensie un total de 2.188 de pensionari, cu o pensie medie de 6.247 de lei, din care 3.408 de lei au fost asigurați din bugetul de stat.
În România, sunt pensionari care beneficiază de un tratament privilegiat, cunoscuți sub numele de pensionari speciali. Aceștia primesc pensii alcătuite din două componente distincte. Prima componentă este cea a contribuției, constând în suma de bani pe care au contribuit-o la fondul de pensii în timpul activității lor.
În plus față de suma provenită din contribuția lor personală, pensionarii speciali primesc și o sumă suplimentară de la bugetul de stat, la care nu au contribuit. De obicei, această parte a pensiei, numită și necontributivă, este semnificativ mai mare decât cea obținută din contribuțiile lor personale.
Acest tip de pensii devin posibile în conformitate cu prevederile Legii nr. 303 din 2002, care reglementează statutul judecătorilor și procurorilor.
Un aspect interesant este că pensia menționată anterior a crescut într-o lună de la 23.700 de lei la 24.150 de lei, o creștere de aproape 500 de lei. Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu în aprilie 2024 a fost de 11.471 persoane, înregistrând o scădere cu 200 de persoane față de luna precedentă.