Scene de groază în Coreea de Nord, care continuă să șocheze întreaga planetă cu deciziile conducerii statului. Trei adolescenți au fost condamnați la moarte și uciși în public pentru fapte considerate la fel de grave. Unul și-a ucis mama vitregă, în timp ce ceilalți doi au vizionat și distribuit filme sud-coreene, au declarat două surse care au asistat la asta pentru Radio Free Asia.
Infracțiunile comise de cei trei tineri sunt considerate la fel de grave de conducerea Coreei de Nord. „Cei care urmăresc sau distribuie filme și drame sud-coreene și cei care perturbă ordinea socială ucigând alți oameni, nu vor fi iertați și vor fi condamnați la pedeapsa maximă – moartea”, a declarat o locuitoare al orașului Hyesan, la granița cu China, unde a avut loc execuția.
Execuția celor trei adolescenți s-a desfășurat pe un aerodrom din oraș, a mai femeia. „Locuitorii Hyesan s-au adunat în grupuri pe pista aerodromului”, a spus ea. „Autoritățile i-au arătat pe studenții adolescenți publicului, i-au condamnat la moarte și i-au împușcat imediat”.
Execuții de acest tip au loc relativ rar în Coreea de Nord, dar sunt date ca exemplu pentru a speria populația și a-i obliga să se supună regulilor draconice impuse de cei aflați la conducere.
În ultimii ani, tot mai multe filme sud-coreene și occidentale, dar și muzica și emisiunile TV, au pătruns în Coreea de Nord pe unități flash USB și carduri SD ușor de ascuns.
Coreea de Nord a devenit din ce în ce mai îngrijorată de faptul că în ultima perioadă cultura sud-coreeană – văzută ca decadentă și anti-revoluționară – îi „pervertește” tineretul.
Cetăţenii prinşi urmărind un film străin urmează să fie trimişi la un centru de muncă disciplinar. Dacă sunt prinși din nou, ei vor fi trimiși într-un lagăr de muncă corecțională timp de cinci ani împreună cu părinții lor, care trebuie să își asume responsabilitatea pentru educarea necorespunzătoare a copiilor lor. Dar dacă sunt prinși în timp că distribuie sau vând filme sud-coreene, ei pot fi pedepsiți cu moartea, chiar dacă sunt minori.