Ajuns la 31 de ani, Nicușor Stanciu a debutat la EURO 2024 din postura de căpitan al echipei naționale de fotbal și a devenit erou pentru milioane de Români. Acesta a înscris primul gol în meciul contra Ucrainei în minutul 29, iar șutul perfect spre poarta apărată de celebrul Andryi Lunin de la Real Madrid a fost intens analizat și lăudat de experții de pe întreaga planetă.
Nicușor Stanciu joacă în prezent în Arabia Saudită, la clubul Damac FC, dar cariera lui în forbal a început practic de la vârsta de 11 ani, când deja fusese recrutat la grupele de junior ale FC Unirea Alba Iulia.
După ce ca junior ajunge la VfB Stuttgart, în schimbul sumei de 500.000 euro, el este nevoit să revină în România. Stanciu este împrumutat pentru un sezon la echipa de unde a fost transferat, Unirea Alba Iulia, deoarece nu putea fi legitimat în Germania până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Ulterior ajunge la FC Vaslui în 2011, iar în 2012 își cunoaște și viitoarea soție, pe Andreea Beldean, cu care are în prezent două fetițe.
„A fost dragoste la prima vedere din partea mea. Ha, ha, ha! Atunci se terminase campionatul și plecam de la Vaslui să vin către casă. Vorbisem cu ea înainte, o lună, pe Yahoo Messenger cum era atunci.
Știam stația unde se va da ea jos ca să meargă la liceu. Abia ajunsesem și i-am dat mesaj că sunt deja acolo. Așa a început totul! Am și rugat-o să nu se ducă la prima oră ca să mergem la o cafea, la o ciocolată caldă împreună.”, a povestit Stanciu într-un interviu pentru GSP în urmă cu câțiva ani.

În anul 2018, cei doi s-au căsătorit, iar la nuntă au fost prezenți și Laurențiu Reghecamf și Ana Maria Prodan, care formau un cuplu la acea vremea.
Nicușor Stanciu are doar 1.70 înălțime, dar specialiștii consideră că are o tehnică foarte bună și că este un mare talent.
În 2016. el este transferat la RSC Anderlecht, pentru 7,8 milioane de euro și alte două în funcție de numărul de meciuri jucate, fiind cel mai scump jucător adus în campionatul Belgiei. După un prim sezon bun, a urmat unul mai slab pentru întreaga echipă.
În cele din urmă, în iarnă Stanciu a obținut un transfer la Sparta Praga în Cehia, pentru 4 milioane de euro; deși doar la jumătate din suma transferului la Anderlecht, aceasta este un alt record de sumă de transfer pentru liga cehă.
Debutul în națională a avut loc la 23 martie 2016, într-un meci amical cu Lituania, în care a intrat după pauză și s-a remarcat înscriind unicul gol al partidei.
Nicușor Stanciu are 71 de selecții la echipa națională, pentru care a marcat 15 goluri până acum, iar în meciul cu Ucraina a fost declarat jucătorul partidei, acesta fiind practic omul cheie în tot jocul.