Laura Vicol este omul momentului în prezent. Ea a primit decizia de arestare preventivă pe 30 de zile pentru dosarul Nordis. Sunt mii de oameni păgubiți în prezent și încă mai speră să-și primească banii pe apartamentele promise înapoi. Deși soțul fostei deputate PSD, Vladimir Ciorbă spune că toate contractele vor fi respectate, datele arată că acest lucru este imposibil.
Laura Vicol va împlini vârsta de 50 de ani pe 31 martie și conform declarațiilor sale are trei copii. Aceasta a ieșit în evidență prin stilul de viață extravagant pe care îl ducea. Presa scrie că în numai trei zile a cheltuit 90.000 de euro pe haine de lux în Dubai.
Ca studii, Laura Vicol a obținut în anul 1994 diplomă de Bacalaureat, Școala Normală, Bucureşti, apoi în 1999 a devenit licenţiată în ştiinţe juridice a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti și absolventă a Institutului de Drept şi Relaţii Internaţionale ”Nicolae Titulescu” din cadrul Universităţii ”Nicolae Titulescu” (Bucureşti).
În 2004 a primit și o diplomă de Studii academice post-universitare la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti, iar în 2008 a absolvit Masterul – Probaţiune în Procesul penal la Universitatea ”Spiru Haret”, Bucureşti
De asemenea în 2012 a mai obținut un certificat de absolvire – Curs de perfecţionare ”Diplomaţie şi securitate”, Institutul Diplomatic Român, Bucureşti.
Din 1999 și până în prezent a fost avocat și încă unul reputat. Ea s-a remarcat în procesele multor interlopi care au plătit-o foarte bine apoi.
Între anii 2020 și 2024 a fost și deputat PSD în Parlamentul României și chiar și președinta Comisiei Juridice.
Cu privire la averea sa declarată oficial, Laura Vicol deține două terenuri și două apartamente, unul dintre acestea fiind achiziționat în anul 2021, în București. Mai multe surse media spun că banii obținuți din schema Nordis ar fi fost investiți de aceasta în bunuri de lux.
A existat un moment în care a apărut în Parlament cu un ceas extrem de scump la serviciu, obiect evaluat la aproximativ 180.000 de dolari. Atunci a stârnit multe comentarii și reacții. Faptul că a putut să-și bată joc de atât de mulți oameni nu se putea întâmpla decât cu sprijinul unui număr mare de oameni care lucrează pentru stat, inclusiv oameni ai legii.