News

Cea mai mare umilință pentru România în scandalul Schengen. Germania, de partea Austriei. Ce li se interzice românilor

Cea mai mare umilință pentru România în scandalul Schengen. Germania de partea Austriei. Ce li se interzice românilor

România primește cea mai mare umilință de până acum în scandalul Schengen. Românii vor avea niște restricții, deloc plăcute în actuala situație. Ce spune Germania?

Scandalul Schengen a debutat cu luni de zile în urmă odată ce Austria a refuzat aderarea țării noastre. Iar lucrurile nu par că se rezolvă, ci din contră, se complică.

Deși Germania era ”prietena” României până acum și spunea că ne va ajuta să intră în Spațiul Schengen, iată că lucrurile s-au schimbat. Iar situația e umilitoare pentru țara noastră.

Mai exact, ministrul german de interne, Nancy Faeser, nu are încredere în polițiștii de frontieră austrieci și a prelungit controalele pentru încă șase luni.

România, o nouă umilință în scandalul Schengen

Mai mult de atât, oficialul german a anunțat controale staționare la frontierele cu Polonia, Republica Cehă și Elveția, potrivit presei din Austria.

Astfel, românii vor fi și ei obligați să stea la controlul de la granițele dintre cele patru state. Se pare că nimeni nu mai are încredere în nimeni, iar de aici, aderarea României la Schengen pare blocat, momentan.

„Controalele staţionare la graniţele cu Polonia, Cehia şi Elveţia vor fi prelungite cu încă 20 de zile. După aceea, se va lua în considerare dacă se prelungește cu trei luni. Dar acest lucru se va decide apoi în funcție de situație. Nu avem un pericol sporit, concret.

Aceasta arată „că toate autoritățile de securitate sunt foarte alarmate în acest moment” și acționează „foarte atent”. Având în vedere numărul mare de refugiați, în 2015 au fost reintroduse controale staționare la granița cu Austria. La frontierele interne deschise efectiv în așa-numitul spațiu Schengen din Europa, controalele sunt permise numai dacă acest lucru este raportat UE în prealabil”, scrie presa străină.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate