News

Ce se va întâmpla de acum cu banii primiți ca dar la nuntă. ANAF a oferit toate explicațiile: totul este foarte clar din acest moment

Ce se va întâmpla de acum cu banii primiți ca dar la nuntă. ANAF a oferit toate explicațiile totul este foarte clar din acest moment

ANAF a emis clarificări cu privire la modul de impozitare a cadourilor primite la nuntă sau botez, întrucât au circulat informații contradictorii în mediul public despre obligativitatea declarării acestor venituri la fisc.

După apariția mai multor informații în mass-media și pe rețelele sociale cu privire la „impozitarea nunților”, ANAF a emis luni o serie de clarificări.

În conformitate cu dispozițiile articolului 61 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt supuse impozitului pe venit următoarele categorii:

a) venituri din activități independente, așa cum sunt definite conform articolului 67;

b) venituri din drepturi de proprietate intelectuală, definite conform articolului 70;

c) venituri din salarii și echivalente ale salariilor, definite conform articolului 76;

d) venituri din cedarea folosinței bunurilor, așa cum sunt definite conform articolului 83;

e) venituri din investiții, definite conform articolului 91;

f) venituri din pensii, definite conform articolului 99;

g) venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, definite conform articolului 103;

h) venituri din premii și jocuri de noroc, definite conform articolului 108;

i) venituri din transferul proprietăților imobiliare, definite conform articolului 111;

j) venituri din alte surse, definite conform articolului 114 și 117.

„În cadrul fiecărei categorii de venituri, sunt prevăzute obligațiile declarative ale veniturilor impozabile. Astfel, cum este prevăzut la art. 64, cota de impozit de 10% se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie, făcând excepție cotele de impozit prevăzute expres pentru categoriile de venituri cuprinse în titlul IV.

 Totodată, la art. 62 din același act normativ, sunt enumerate veniturile care sunt neimpozabile, în cazul cărora nu există obligația declarativă din partea contribuabilului. La lit. p) sunt prevăzute sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare și aur de investiții, primite cu titlu de moștenire ori donație. Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez sunt venituri neimpozabile.”, spune ANAF.

Cota de impozit de 70% nu se aplică

ANAF a comunicat că conform prevederilor articolului 117 din același act normativ, modificat în conformitate cu Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, veniturile care nu au o sursă identificată și care sunt constatate de organele fiscale conform Codului de Procedură Fiscală sunt impozitate cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate. Astfel, cota de impozit de 70% nu se aplică surselor de fonduri identificate conform articolului 61 și 62.

„Conform prevederilor art. 117 din același act normativ, astfel cum a fost modificat potrivit Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, orice venituri constatate de organele fiscale, în condiţiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate. Astfel, cota de impozit de 70% nu se aplică surselor de fonduri identificate, astfel cum sunt prevăzute la art. 61 și 62.

În concluzie, sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării.”, a transmis ANAF.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate