News

Cât o să coste o asigurare auto RCA de la 1 august? Cei sub 30 de ani vor fi cei mai afectați. Cât de mult cresc prețurile odată cu majorarea TVA

Cât o să coste o asigurare auto RCA de la 1 august Cei sub 30 de ani vor fi cei mai afectați. Cât de mult cresc prețurile odată cu majorarea TVA

Vești importante pentru șoferi și din păcate și destul de proaste. De la 1 august 2025, șoferii din România vor resimți direct creșterea prețurilor la asigurările RCA, după ce plafonarea tarifelor impusă de stat a expirat la finalul lunii iunie. De asemena, crește și TVA. 

În lipsa unui nou mecanism de control, companiile de asigurări au început deja să ajusteze tarifele în funcție de riscuri, profilul clientului și costurile reale din piață.

Estimările arată că polițele RCA s-au scumpit în medie cu aproximativ 5% în prima lună de liberalizare, iar din august majorările vor continua, cu variații ce pot ajunge până la 18-20% în cazul anumitor categorii de șoferi.

Cei mai afectați sunt tinerii sub 30 de ani, în special cei din București și Ilfov, unde tarifele RCA pot urca semnificativ. Pentru un autoturism cu motor de până la 102 cai putere, prețurile pot ajunge în unele cazuri la peste 5.000 de lei pe an, în funcție de istoricul daunelor și clasa Bonus-Malus.

Unde vor fi cele mai scumpe asigurări RCA

În restul țării, scumpirile sunt mai moderate, dar vizibile, în special în județele cu densitate mare de trafic și frecvență ridicată a accidentelor. Creșterile de preț sunt justificate de asigurători prin eliminarea plafonării, inflația crescută, scumpirea pieselor auto, precum și creșterea costurilor cu reparațiile.

În plus, numărul mare de daune din ultimii ani a dus la o reevaluare a riscurilor, iar companiile de asigurări își calibrează acum tarifele în mod individual pentru fiecare șofer.

Pentru șoferii între 40 și 60 de ani, cu un istoric de conducere curat și un autoturism de putere medie, prețurile RCA cresc în medie cu 100–400 de lei, în funcție de oraș și compania aleasă. Totodată, cei care au fost implicați recent în accidente sau au clasa Bonus-Malus negativă vor observa scumpiri semnificative, indiferent de vârstă.

Specialiștii recomandă ca șoferii să compare ofertele mai multor asigurători înainte de a încheia o poliță RCA, întrucât diferențele de tarif pot fi și de câteva sute de lei pentru același profil.

În plus, perioada de grație oferită de unele companii pentru reînnoirea poliței poate oferi un avantaj temporar, însă, per ansamblu, tendința este clară: prețurile la RCA vor continua să urce și în lunile următoare.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate