Casa de Pensii vine cu un anunț extrem de important pentru pensionari. Ce se întâmplă de la 1 ianuarie 2025? Se mai respectă promisiunea privind majorarea pensiilor?
Casa de Pensii anunță schimbările care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025. Conform sursei citate, salariul minim brut pe țară garantat în plată se va mări la suma de 4.050 de lei.
Evident, această modificare influențează și nivelul minim al venitului lunar asigurat în contractele de asigurare socială. Mai exact, contribuția de asigurări sociale aferentă noului venit minim devine de 1.013 lei.
Printre altele, CNPP mai spune și că veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială ce sunt sub acest nivel minim vor fi ajustate la noua valoare. Procesul se va realiza din inițiativa casei teritoriale de pensii, ce va notifica persoanele asigurate cu privire la modificări.
„Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată creşte la 4.050 lei. Astfel, începând cu acceaşi dată, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială încheiat cu casa de pensii este de 4.050 lei, iar cuantumul contribuţiei de asigurări sociale aferent acestui venit este de 1.013 lei”, a transmis Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Revenind la valoarea salariului minim brut pe țară, se pare că valoarea noua aplicabilă de la 1 ianuarie 2025 nu va afecta contractele de asigurare socială cu asigurare retroactivă încheiate până la finalul anului.
„Noua valoare de 4.050 lei NU are implicaţii pentru contractele de asigurare socială cu asigurare retroactivă, încheiate până la data de 01 ianuarie 2025, în baza art. 6, alin. (3) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii”, a subliniat CNPP.