Românii vor încasa două salarii, conform noii legi a salarizării. Cine sunt norocoșii și în ce condiții se va face acest lucru? Sunt avantaje, dar și dezavantaje.
Pe lângă faptul că anul acesta se majorează pensiile, iată că și angajații au parte de surprize. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat cine o să primească două salarii.
Conform ministrului, în noua lege a salarizării sunt prevăzute două salarii. Este vorba despre salariul fix și salariul variabil. Cel de-al doilea se acordă în funcție de performanță.
Deși la prima vedere pare că angajații au de câștigat, adevărul este cu totul altul. Mai exact, dacă nu fac performanță, angajații pierd sporuri și nici că primesc cel de-al doilea salariu.
Care sunt condițiile și ce trebuie să facă angajații pentru a încasa ambele venituri? În primul rând contează mult condițiile de muncă. La acestea se mai adaugă și efortul acordat de angajat în îndeplinirea sarcinilor.
„Salariul la stat va fi compus dintr-o parte variabilă și una fixă. Și partea asta variabilă, care va fi compusă la rândul său din sporuri, ar putea să fie mai mică, mai mare în funcție de cât de performant ești la locul de muncă în luna respectivă.
La fiecare venit al unui angajat din sistemul public vom avea salariu brut de încadrare, vom avea sporurile pe care le obține datorită locului unde își desfășoară munca (ca și acum), fiindcă acele sporuri sunt date de condițiile unde își desfășoară locul de muncă. Adică dacă avem un medic, urgentist sau ATI, sporul provine de la faptul că acelea sunt condițiile de muncă pe care le are.
Ei bine, sporurile reprezintă o altă componentă, dar care trebuie să se încadreze în maximum 20% pe ordonator de credite și vom mai avea această parte care ține de un bonus de performanță, pe care angajații care îndeplinesc criterii le vor primi.
Aceste criterii vor fi stabilite prin lege la nivel general și apoi de fiecare ordonator de credit.”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, la Antena 3 CNN.