Este a treia oară în care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) încearcă să vândă terenurile Elenei Udrea. Se pare, însă, că oamenii nu sunt interesați să le achiziționeze.
ANAF spune că prețul de plecare este de 1,1 milioane de lei, la care se aplică un TVA de 19%. Agenția Națională de Administrare Fiscală a programat ca cea de-a treia licitație să aibă loc pe data de 6 iunie.
Inițial, Agenția Națională de Administrare Fiscală solicita 2,2 milioane de lei pentru terenurile care se vând în pachet. Acestea includ un ansamblu de bunuri situat în București, Sectorul 1, pe strada Constantin Godeanu nr. 55J.
Specialiștii ANAF indică o suprafață totală de 5.000 de metri pătrați.
În plus, anul trecut, ANAF a reușit să vândă o mașină Mercedes care a aparținut Elenei Udrea. Mașina a fost vândută pentru pentru 25.400 de lei. De asemenea, ANAF a mai vândut și un Fiat 500, tot al Elenei Udrea.
Fostul ministru al Turismului a fost condamnat în iunie 2018 la 6 ani de închisoare în cunoscutul dosar Gala Bute. În acest caz, Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, adică 8,1 milioane de lei, cu titlu de despăgubiri civile către Autoritatea Națională de Turism. Totodată, trebuie să achite sume de 600.000 de euro și, respectiv, 300.000 de euro, către martorii Corin Boian și Adrian Gârdean.
În plus, instanța a confiscat sumele de 695.376 și 296.076 lei de la Elena Udrea.