Am aflat ce se întâmplă cu pensiile de la 1 octombrie 2024. Toți pensionarii trebuie să știe ce îi așteaptă după mult promisa majorare de la 1 septembrie.
Pensiile au fost majorate de la 1 ianuarie 2024. O nouă majorare urmează de la 1 septembrie tot anul acesta. Ce se va întâmpla după?
Înainte de toate, aflați că oficial, recent, Guvernul a adoptat hotărârea privind Normele de aplicare a Legii 360/2023. Ce sunt aceste norme și ce impact au asupra cetățenilor?
Normele care au fost adoptate fac parte din proiectul amplu asumat de către Guvern de a recalcula toate pensiile din sistemul public. Se dorește de anul acesta echitate, stabilitate în muncă, dar și contributivitate.
Mai mult de atât, legea spune clar că nicio pensie nu va scădea de la 1 septembrie 2024 și nici după. Astfel, pensionarii nu au de ce să fie îngrijorați după aplicarea noii legi.
Acest lucru este confirmat și de către ministrul Muncii. Acesta confirmă faptul că reforma aduce echitate pentru actualii pensionari, dar și pentru cei care se vor pensiona după 1 septembrie 2024.
De asemenea, odată aplicată legea, după luna octombrie 2024 nu vor mai exista inechități în sistemul public de pensii, menționează ministrul.
„Reforma sistemului de pensii asigură sustenabilitatea şi aduce echitate pentru pensionari şi viitorii pensionari. Pentru muncă egală şi contribuţii egale, pensia va fi egală. Stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii prin aplicarea formulei prevăzute de noua Lege a pensiilor are drept rezultat corectarea inechităţilor sistemului public de pensii”, a declarat ministra Simona Bucura-Oprescu, potrivit celor de la news.ro.