Cardurile sociale au fost introduse de autorități pentru a-i ajuta pe cei mai nevoiași dintre români. Cu aceste carduri poți cumpăra alimente de la magazinele partenere sau poți plăti mesele calde pe care le iei la restaurantele care acceptă un astfel de card.
O bună parte dintre cei care primesc aceste carduri sunt pensionari, oameni care pot fi văzuți drept foarte ușor de păcălit de către infractori.
Acești oameni fără scrupule ar putea oricând încerca să fure cardurile sociale ale pensionarilor, chiar dacă nu știu neapărat și codul PIN.
Pensionarii care se află în această situație nu trebuie să se panicheze, deoarece își pot păzi banii din cont foarte ușor chiar și cu cardul furat.
Up România, una dintre companiile care a emis carduri sociale, arată pe pagina oficială ce trebuie să facă pensionarii în cazul în care nu mai găsesc cardul sau acesta a fost furat.
Up România spune că este foarte important ca acest card să fie blocat atunci când nu mai este găsit sau când există suspiciunea (sau certitudinea) că a fost furat.
Există două metode foarte simple prin care posesorii acestor cardurile pot bloca.
În primul rând, ei pot să blocheze cardul social din aplicația Up Mobil, aplicație care poate fi descărcată din App Store sau Google Play.
În al doilea rând, cei care nu se descurcă cu tehnologia sau care nu au un telefon în care să poată instala aplicații, pot să sune la numărul 0374 66 22 73 pentru a-l declara furat.