Începând cu data de 15 octombrie, peste 2,6 milioane de români vor beneficia de o nouă tranșă de 250 lei pe cardurile sociale destinate achiziționării de alimente.
Anunțul a fost făcut de ministrul Adrian Câciu printr-o postare pe Facebook.
Beneficiarii acestui sprijin sunt persoanele cu handicap, familiile cu cel puțin doi copii, familiile monoparentale și pensionarii cu venituri lunare de până la 2.210 lei. De asemenea, se vor putea utiliza cardurile pentru a achiziționa mese calde de la comercianți parteneri.
Ministerul Muncii a stabilit reguli stricte pentru utilizarea acestor carduri. Amenzile pentru folosirea incorectă a cardurilor pot ajunge până la 6.500 de lei pentru comercianți și 2.600 de lei pentru beneficiari, inclusiv pentru achiziția de alcool și țigări. Cardurile vor fi blocate pentru cei care nu respectă reglementările, iar acestea vor rămâne inactive până la următoarea tranșă.
Guvernul va continua acest program de ajutoare sociale până în anul 2027, cu o valoare de 250 lei la fiecare două luni, urmând ca din 2025 valoarea să scadă la 125 lei. Implementarea acestui sistem va fi coordonată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care va colabora cu Poșta Română pentru distribuția cardurilor.
Românii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate nu trebuie să inițieze personal nicio procedură pentru a primi cardurile, acestea fiind livrate direct la domiciliu.