News

Ai contract cu Hidroelectrica? Tarife uriașe la energie și acuzații grave. Mii de clienți sunt vizați

Ai contract cu Hidroelectrica Tarife uriașe la energie și acuzații grave. Mii de clienți sunt vizați

Dacă și tu ai contract cu Hidroelectrica, s-ar putea să ai probleme. S-ar părea că tarifele la energie nu sunt chiar în concordanță cu cele de pe piață.

Hidroelectrica este unul dintre cei mai importanți producători de energie electrică din România. S-ar părea însă că există o serie de probleme care nu pot fi trecut cu vederea.

Mai exact, Hidroelectrica este acuzată că practică prețuri discriminatorii de către Asociația Prosumatorilor. Cum sunt afectați mai exact clienții și ce se întâmplă mai departe?

Totul a început după ce Hidroelectrica a transmis recent consumatorilor din portofoliul său notificări cu privire la prețurile practicate.

Mai exact, compania a transmis că prețurile se majorează cu 60%,adică  la 0,45 lei pe kWh. În același timp, prețul pentru clienții care sunt și prosumatori este de 0,28 lei pe kWh.

Ce trebuie să știe clienții Hidroelectrica

Asociația Prosumatorilor a luat la cunoștință acest lucru și a acuzat compania de practici ilegale și discriminatorii. Practic Hidroelectrica a fost acuzată că achiziționa energie ieftină produsă de prosumatori, pe care ulterior să o vândă în piață la preț dublu.

„Legislația primară și secundară în vigoare nu conține prevederi care să interzică furnizorilor de energie electrică elaborarea de oferte-tip de furnizare a energiei electrice specifice pentru anumite categorii de clienți finali, în speța de față pentru cei care dețin și calitatea de prosumator”, se precizează în răspunsul ANRE la solicitarea HotNews.ro.

Care este calea de rezolvarea și ce pot face clienții? S-ar părea că ANRE nu poate să intervină în stabilirea prețului de furnizare a energiei electrice, prețurile formându-se în baza cererii și ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurențiale.

„În același timp, cu privire la caracterul discriminatoriu al unei oferte, precizăm faptul că, în opinia noastră, aceasta nu poate fi considerată discriminatorie dacă se aplică tuturor clienților finali care se încadrează în criteriul/categoria definit/definită pentru a beneficia de respectiva ofertă”, spun reprezentanții ANRE.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate