News

Ai contract cu Hidroelectrica sau vrei să-ți faci? Ce se va întâmpla cu facturile. Informație de maximă importanță

Ai contract cu Hidroelectrica sau vrei să-ți faci Ce se va întâmpla cu facturile. Informație de maximă importanță

În momentul de față, prețul la energie este plafonat, iar ministrul Sebastian Burduja declara recent că vrea ca lucrurile să rămâne așa pentru cel puțin două ierni de acum înainte. Rămâne de văzut cum vor sta lucrurile, ținâd cont de deficitul foarte mare de la bugetul de stat. Există ministere care plătesc salariile angajaților din fondul de rezervă, deci situație nu este deloc roz.

În acest context, sunt foarte mulți cei care se gândesc să semneze contracte cu Hidroelectrica și să renunțe la ENEL, E.ON sau alt furnizor, aceasta fiind cea mai ieftină companie de energie de pe piață. În același timp, sunt români care vor să și investească la bursă în acțiunile Hidroelectrica, dar trebuie atenție maximă.

În ceea ce privește facturile, a existat o problemă cu emiterea lor la Hidroelectrica, dar acum lucurile au intrat pe făgaș normal și există chiar și o aplicație funcțională. Însă pe partea de acțiuni, infractorii păcălesc clienții.

Fraudă în numele Hidroelectrica

”Tentativă de fraudă online care vizează investitorii Hidroelectrica. Compania atrage atenția asupra apariției în mediul online a unor mesaje ce promit oportunități exagerate de câștig din tranzacționarea acțiunilor societății pe diverse platforme.

Pentru a evita situațiile de fraudă, vă recomandăm următoarele:

Înainte de a lua o decizie de investiții folosiți pentru informare doar surse oficiale, serioase și credibile: site-ul companiei, site-ul BVB, presa de specialitate etc.

În situația în care posibilele câștiguri promise par nejustificat de avantajoase, cel mai probabil aveți de-a face cu o tentativă de fraudă. Nu încărcați datele personale sau informațiile bancare pe platforme online care promit astfel de câștiguri.

Reprezentanții societății nu au încurajat și nu încurajează prin declarații publice utilizarea unei anumite platforme de tranzacționare. Nu vă lăsați înșelați de „citate” utilizate în acest sens, asociate cu diverse nume. Vă transmitem că acestea nu sunt reale”, scriu reprezentanții Hidroelectrica pe o rețea socială.

Andi Moise este jurnalist cu o experiență de peste 10 ani în presă. Acesta a lucrat la ShowBlitz.ro, unde a publicat articole în special pe zona de TECH. Ulterior s-a specializat și pe alte domenii. citește mai mult
Articole recomandate