Cu toții suntem obișnuiți să ne bazăm pe aparatele electronice pentru confortul și funcționarea eficientă a gospodăriilor noastre. Cu toate acestea, utilizarea incorectă sau uitarea lor în priză poate duce la o risipă semnificativă de energie electrică.
Potrivit unui studiu realizat de Asociația Environ, respectarea unor practici simple în utilizarea echipamentelor electrice și electrocasnice poate reduce cu până la 50% consumul de energie și, implicit, factura lunară. Așdar fie că aveți contract cu ENEL, Hidroelectrica, E.On sau altă compania situația în ceea ce privește costul mare va fi la fel.
Unul dintre principalii vinovați pentru consum este încărcătorul. Fie că este vorba despre încărcătoarele pentru laptopuri, tablete, telefoane sau alte dispozitive, acestea consumă energie electrică chiar și atunci când nu sunt în uz.
Trebuie să ne amintim să scoatem încărcătoarele din priză atunci când nu le folosim pentru a preveni consumul.
De exemplu, aparatul de aer condiționat poate fi cel mai mare consumator, ajungând până la 775 kWh în 500 de ore de funcționare. Următorul pe listă este cuptorul electric încorporat, care poate consuma între 400 și 500 kWh pe an, urmat de mașina de spălat rufe, cu 360-400 kWh pe an.
Frigiderul, un aparat indispensabil în orice gospodărie, poate consuma, de asemenea, o cantitate semnificativă de energie. Un frigider cu două uși poate ajunge să consume între 150 și 440 kWh pe an, în timp ce un frigider obișnuit poate utiliza aproximativ 324 kWh pe an.