S-a tot vorbit despre eliminarea centralelor termice de apartament sau casă. Ei bine, oficialii din Uniunea Europeană au lucrat intens la un text legislativ prin care impun desființarea acestora de peste tot și înlocuirea lor cu alte variante, cum ar fi pompele de căldură.
Motivul este legat de consumul mare de energie, dar și de problemele de mediu create. Așadar UE are drept obiectiv declarat renunțarea treptată la centralele de apartament pe bază de gaze.
Cei care au în prezent astfel de centrale vor fi obligați să renunțe la ele până cel târziu în 2040. Noua directivă reformată privind eficiența energetică (UE) 2023/1791 a fost publicată recent în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
De acum înainte trebuie să instalați pompe de căldură, dacă doriți să obțineți certificate energetice pentru casele în care locuiți, scriu jurnaliștii de la national.ro.
Uniunea Europeană dorește să accelereze procesul de instalare a pompelor de căldură ca alternativă la centralele termice, având în vedere că acestea contribuie la eficiență și permit utilizarea mai extinsă a energiei regenerabile, inclusiv a celei solare.
Noua directivă privind eficiența energetică vizează și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030 și atingerea neutralității climatice până în 2050.