Simona Halep s-a antrenat intens în Dubai în ultima perioadă, pentru a fi în formă maximă în cazul în care judecătorii de la TAS îi vor ridica suspendarea. Majoritatea specialiștilor se așteaptă la o diminuare a pedepsei, însă la 2 ani. Asta ar însemna că fostul lider mondial ar mai avea de așteptat luni bune până să poată reveni în circuit.
Simona Halep a revenit în România, iar în curând va decola spre Lausanne, acolo unde va fi audiată de Tribunalul de Arbitraj. Între timp aceasta pierde turnee importante, dar marea ei rivală, Sorana Cîrstea se bucură de cea mai bună perioadă a vieții ei.
Iubita lui Ion Ion Țiriac s-a întors și ea acasă, tot din Dubai, loc unde-și are reședința. Sportiva a avut un final de an 2023 foarte prost, iar 2024 a început în aceeași manieră, cu înfrângeri pe bandă rulantă.
Paradoxal, dar Sorana a dat o lovitură la care nimeni nu se aștepta. Deși a pierdut cam toate meciurile din ultimele patru luni, ea a urcat în clasamentul WTA până pe locul 25. Înainte de Australian Open, pe care l-a părăsit din primul tur, se afla pe 27.
Cea mai bună performanță a carierei sale este poziția 23, atunci când avea 19 ani. În luna martie, însă sportiva din Târgoviște va avea de apărat multe puncte pentru că a ajuns până în sferturi, respectiv semifinale la turneele din SUA.
De altfel, Sorana a înregistrat cele mai bune rezultate pe tărâm american și datorită punctelor acumulate aici se află acum atât de sus. În rest, performanțele ei au fost destul de modeste.