Vești foarte proaste pentru Simona Halep. După ce a așteptat mai bine de nouă luni pentru a fi audiată de judecătorii de la Tribunalul Sportiv de la Londra, acum istoria se repetă și în cazul verdictului. Deși termenul legal era de două, maxim trei săptămâni până la o decizie finală, până acum nu s-a anunțat nimic.
Simona Halep încearcă să se mențină pozitivă și se afișează zâmbitoare pe rețelele de socializare. În realitate, sursele News18.ro spun că sportiva este devastată și cu nervii la pământ. Aceasta și-a dedicat întreaga viață tenisului și are mare dorință de revenire pentru a le arăta tuturor că valoarea ei nu a fost dată niciodată de substanțe interzise.
Din păcate, prelungirea termenului până la stabilirea unui verdict vine la pachet cu mari probleme pentru româncă. Începând cu 14 august, Simona Halep va rămâne doar cu 70 de puncte în ierarhia WTA și va ieși din top 500, un scenariu sumbru anticipat deja de antrenorul ei, Patrick Mouratoglou.
Pentru a putea juca, românca va trebui să aștepte wild card-uri sau să se înscrie la turnee de valoare mică pentru a putea acumula puncte.
„Problema este că a stat prea mult timp pe margine cu toate aceste amânări, iar probabil că-și va pierde toate punctele. A ratat patru Grand Slamuri și toate punctele doar pentru că ei nu și-au făcut treaba în mod corespunzător.
Deci, în momentul în care va putea juca din nou o va face începând de la zero, ceea ce este extrem de incorect, iar asta, repet, doar pentru că ei nu și-au făcut treaba corespunzător”, spunea Mouratoglou.
Experții sunt de părere că Simona Halep nu va mai putea face performanță nici dacă i se va ridica suspendarea. Și asta pentru că nici vârsta nu o ajută (31 de ani), dar mai ales starea psihică determinată de o asemenea situație.