Urania spune că o zodie are probleme mari cu banii în următoarea săptămână. De asemenea, alți nativi trec printr-o perioadă complicată din punct de vedere profesional.
Astrologul Urania a prezentat horoscopul pentru prima săptămână din luna octombrie. Se pare că a doua zi de toamnă este destul de intensă pentru anumite zodii.
Conform horoscopului prezentat de Urania, Racul este cel care are de tras mult la locul de muncă. Nativii acestei zodii sunt într-o continuă acțiune.
Mai mult de atât, ajung în postura în care sunt nevoiți să ia decizii, să dea răspunsuri și să formuleze opinii. Și nu sunt tocmai pregătiți chiar pentru așa ceva. Rămâne de văzut deci cum va trece săptămâna pentru ei.
„Solicitări în plan socio-profesional, nevoia de a acționa, de a decide, de a formula opinii, răspunsuri sau de a lansa programe ori replici în contradictoriu cu unele decizii oficiale”, spune Urania.
În ceea ce îi privește pe nativii din zodia Leu, următoarea săptămână aduce tensiuni, dar și nervi. Cei născuți sub acest semn zodiacal ar putea duce conversații obositoare și pot avea atitudini divergente.
„Idei amestecate, ambiguități enervante, atitudini divergente, conversații obositoare, teme reluate obsesiv, dar ineficient”, adaugă astrologul.
Fecioara în schimb are o perioadă și mai complicată. Acești nativi întâmpină niște nereguli financiare, iar asta îi va măcina destul de tare în prima săptămână din luna octombrie.
Pot fi făcute greșeli, iar mai apoi să apară întârzieri, ori procedurile să fie eronate. Și alte persoane pot fi implicate. Ele s-ar putea să își dorească să le pună bețe în roate Fecioarelor.
„Motive de enervare provocate de nereguli financiare, de întârzieri sau de procedurile eronate ori chiar de reaua- credință a unor persoane care le pun nativilor bețe-n roate”, mai spune astrologul Urania, despre acești nativi.