ING Bank are aproape tot timpul oferte care au ca scop atragerea sau fidelizarea clienților. De această dată, oferă gratuit acest lucru, dar trebuie îndeplinite anumite condiții.
ING Bank are în derulare o campanie care poartă numele Fii Free@ING și poți câștiga o invitație dublă la Summer Well 2023. Așa cum se vede încă din nume, clienții pot câștiga o invitație dublă la acest festival de muzică.
Perioada de desfășurare a campaniei este 24 aprilie – 31 mai 2023, așa că mai este încă timp să vă înscrieți.
La campanie poate participa orice persoană fizică care îndeplinește simultan aceste condiții obligatorii:
ING Bank spune că „nu pot participa la Campania Promoțională, chiar dacă îndeplinesc condițiile din prezentul Regulament oficial, angajații și colaboratorii Organizatorului sau ai ING Office-urilor si ING Points, angajații și/sau colaboratorii Partenerilor și/sau subcontractanților acesteia, ori angajații sau colaboratori oricăror altor Entități implicate în activități legate de organizarea și desfășurarea Campaniei”.
De asemenea, pentru a putea participa, cei interesați trebuie să:
Regulamentul campaniei mai arată că ING Bank va oferi 8 invitații duble la festivalul Summer Well. Valaorea brută a acestor premii este de 6.889 de lei, iar valoarea netă este 6.680 de lei.
Invitațiile sunt pentru evenimentul Summer Well, care anul acesta va avea loc în perioada 11-13 august pe Domeniul Știerbey din Buftea.
Alegerea câștigătorilor va avea loc prin tragere la sorți. Extragerea se va realiza prin intermediul unui software care va desemna în mod aleator câștigătorii și rezervele. În cadrul tragerii la sorți se vor extrage 8 câștigători și 10 rezerve.