Economie

Ai cont sau card la BCR? Au apărut probleme mari după campania Coldplay. Toți clienții trebuie să afle imediat despre ce este vorba

Ai cont sau card la BCR Au apărut probleme mari după campania Coldplay. Toți clienții trebuie să afle imediat despre ce este vorba
26 iul. / 14:00

Toți cei care au avut card activ BCR pe 25 iulie au primit o veste care i-a bucurat foarte mult. Însă nu orice tip de card, ci dpar Mastercard. Cei din conducerea băncii au decis să lanseze o campanie, care să le aducă un super bonus de imagine. Doar că a venit la pachet și cu foarte multe probleme.

Clienții BCR au putut să-și cumpere bilete înaintea tuturor, în regim presale, pe 25 iulie, începând cu ora 15:00 bilete la concertul celor de la Coldplay, care vor cânta în România pe 12 iunie, dar și pe 13 iunie acum, după ce au aflat că cererea de bilete a fost colosală.

Problemele au venit imediat pentru BCR, care s-a confruntat cu foarte multe cereri, dar și acuzații pentru că nu răspund solicitărilor clienților. Mulți s-au plâns că nu au reușit să-și cumpere bilete, în timp ce alții au fost nemulțumiți că banca nu a anunțat numărul biletelor disponibile și astfel au pierdut foarte mult timp în gol așteptând nimic.

A curs cu postări negative pe rețelele de socializare la adresa BCR. Și chiar și cele cu iz pozitiv, care laudă această campanie au venit la pachet cu critici dure.

„Singura parte bună cu concertul Coldplay a fost presale-ul ăsta cu BCR, că oricum clienții acestei bănci nu cred că au primit vreodată vreun serviciu ok. Încă miroase a comunism când intri în orice sucursală de-a lor.

Ultima oară când am fost nevoit să intru acolo, mai era o persoană în vârstă căruia îi rămăsese cardul blocat în bancomat și angajații băncii îl tot întrebau dacă are programare, că altfel nu-l pot ajuta. A rămas ăla prost. Bine, acum se stă la coadă virtual, tot un fel de comunism, deci li se potrivește”, a publicat un internaut pe rețelele de socializare.

Concertul Coldplay va avea loc pe Arena Națională din București și face parte turneul internațional „Music of the spheres world tour”, care promovează cel de-al nouălea album al formației, lansat în octombrie 2021.

Ce trebuiau să facă cei care doreau bilete la Coldplay?

Pentru a putea participa la pre-sale-ul de pe 25 iulie, clienții BCR trebuiau să urmeze câțiva pași aparent simpli, dar care ulterior au devenit complicați din cauza cozilor virtuale enorme:

• Să dețină un card Mastecard valid;
• Să intre pe site-ul BCR – www.bcr.ro/ro/george-circles/coldplay-2024
• Să introducă primele șase cifre ale cardului
• Să finalizeze achiziția biletelor; nu vor putea fi achiziționate decât maximum 4 bilete/card.

„Știm cât de așteptată a fost trupa Coldplay în România și ne bucurăm enorm că putem oferi acest beneficiu în exclusivitate clienților BCR. Suntem un brand care înseamnă azi mai mult decât banking, mai mult decât un simplu furnizor de servicii financiare. Venim din mijlocul oamenilor, din mijlocul comunităților mai mici sau mai mari din România, și suntem perfect conștienți care sunt pasiunile și planurile lor de viață.

Asta facem zi de zi: încercăm să-i ajutăm să-și îndeplinească visurile. Pentru foarte mulți români, unul dintre aceste visuri a fost să-i vadă, măcar o dată în viață, pe băieții de la Coldplay în concert, unul dintre cele mai frumoase evenimente organizate acum în lume. Iată că acest vis va fi posibil chiar la București!”, a declarat Katerina Todorovski, Head of Brand Marketing, BCR pe 21 iulie când a fost făcut anunțul legat de campania băncii.

Anda Ion este jurnalistă din anul 2015. A terminat Facultatea de Jurnalism și a colaborat cu numeroase publicații editate în varianta print. Din acest an, a hotărât să facă performanță și în online. citește mai mult