Numerarul din România va fi din ce în ce mai puțin utilizat. Autoritățile de la noi vor să impună o nouă măsură în ceea ce privește banii cash, însă analistul economic Adrian Negrescu nu este de acord cu măsurile Guvernului.
Adrian Negrescu a declarat la Antena 3 CNN că măsura de limitare a plății în numerar nu este deloc benefică pentru români. Mulți oameni, în special cei de la țară, nu au un card bancar și nici nu-și doresc unul. Pentru unii dintre ei, mai bătrâni, va fi foarte complicat să învețe să folosească un card bancar.
Analistul economic spune că măsura Guvernului este absurdă, adăugând că numărul bancomatelor a scăzut destul de mult în ultima perioadă.
„Singura șansă în condițiile acestei noi legi a austerității este să-ți iei banii cash, să te duci la bancă, să-i pui pe card și cu cardul să te duci la magazinul cash and carry sau la altă unitate de unde vrei să cumperi, la magazin.
Realitatea arată că vor fi limitate incredibil de mult tranzacţiile cash, iar această decizie, din punctul meu de vedere, va afecta cam jumătate din populația României, mai ales pe cei care stau în mediul rural și nu au acces la bancomate sau la POS-uri.
Apropo, numărul bancomatelor în România a scăzut cu 2000 în ultimii ani, iar POS-urile, adică acele terminale de plată unde plătim cu cardul, sunt numai 370.000 față de vreo 800.000 câte ar fi necesare”, spune Adrian Negrescu.
Adrian Negrescu a mai declarat că decizia Guvernului nu este în concordanță cu prevederile legislației europene. Instituția europeană a renunțat la ideea de a limita plățile în numerar. Comisia Europeană a considerat că sunt încălcate libertățile fundamente ale omului.
Recent, Comisia Europeană a renunțat la ideea de a limita plățile în numerar, considerând că sunt încălcate libertățile fundamente ale omului.
„Mai mult decât atât, apropo de comisioane, că știți că marea problemă aceasta este, în Portugalia, atunci când extragi bani de la bancomat, prin lege, comisionul este zero, indiferent de unde retragi banii respectivi.
Iar în Statele Unite, sunt o grămadă de state care practic au interzis această reducere semnificativă a nivelului plăților în cash special pentru că ține, până la urma urmei, de dreptul oamenilor de a face cu banii ceea ce își doresc.
Nu e neapărată nevoie să-i ții la bancă și să fii de fiecare dată nevoit să plătești un comision pentru orice serviciu pe care îl faci cu cardul”, arată el.