Nu mai este mult timp până la vacanța de vară, așa că este momentul să începi să te pregătești pentru perioada concediului. Dacă nu știi unde vrei să mergi sau dacă încă nu ai stabilit încă un buget, află că există un loc unde unde sejur costă puțin peste 400 de euro.
Majoritatea românilor care preferă să își petreacă vacanțele în străinătate aleg Italia sau Grecia, dar există o nouă locație care le face cu ochiul românilor. Este vorba despre Cipru, locația unde soarele strălucește pe cer în majoritatea anului.
Aici, nu numai vremea este bună, dar și prețurile. O vacanță într-o oricare altă țară trece cu mult de 500 de euro, dar aici nu este nevoie să cheltui atât de mulți bani decât dacă vrei.
Industria turismului din Cipru este în plină expansiune, un fenomen observat atât de către companiile aeriene, cât și de către agențiile de turism.
În sezonul estival din acest an, românii vor avea la dispoziție zboruri cu plecare din București, Iași sau Cluj către Cipru, între 2 iunie și 29 septembrie.
Conform datelor statistice furnizate de agențiile de turism, se estimează că în acest an aproximativ 3.000 de români ar putea alege Cipru ca destinație de vacanță. Aceasta este cu siguranță o veste îmbucurătoare pentru autoritățile cipriote, având în vedere contribuția semnificativă a turismului la PIB-ul țării.
Cei care au inclus Cipru pe lista destinațiilor lor pentru acest an ar trebui să știe că agențiile de turism au pregătit pachete pentru diverse bugete. În prezent, un sejur de șapte zile pe insula însorită poate costa 433 de euro pentru o persoană.
La fel ca și alte locuri de vacanță estivale, Cipru îi atrage pe turiști datorită gastronomiei sale, arhitecturii fascinante și istoriei bogate care se regăsește în fiecare colț al insulei.
Fără îndoială, principalul magnet pentru turiști este Marea Mediterană.
Această insulă, situată pe locul trei ca mărime în Marea Mediterană, se bucură de un număr impresionant de 77 de plaje.
Cu soare prezent aproape tot timpul anului în Cipru, vremea este ideală pentru relaxare până în mijlocul lunii noiembrie. Cei care doresc să exploreze insula pot alege să viziteze capitala Nicosia sau orașele Limassol și Larnaca.
În plus, în Cipru, turiștii pot savura excursii la Băile Afroditei, pot admira teatrul greco-roman sau pot explora situl Kourion. O experiență deosebit de plăcută pentru oricine vizitează Cipru este culesul de fructe exotice din livezile locale.