Un articol de Daniel Bulin
Vacanțe altfel. Un articol publicat pe Rezgo.com propune 16 idei de afaceri în turism, pornind de la trendurile emergente și oportunitățile industriei. Sunt amintite, printre altele: (1) Frolleagues – angajații călătoresc împreună pentru a consolida relațiile de muncă și a îmbunătăți dinamica echipei; (2) Noctourism – excursii pentru observarea stelelor, a aurorei boreale sau cu ocazia unor evenimente astronomice rare; (3) Sleep Tourizzzm – axat pe îmbunătățirea somnului, cu programe de relaxare și meditație pentru a combate oboseala cronică; (4) Turism regenerativ – turiști care contribuie activ la conservarea și chiar refacerea mediului înconjurător, depășind sustenabilitatea în sensul clasic; (5) Turism digital detox – vacanțe care încurajează deconectarea de la tehnologie, promovând reconectarea cu natura și cu sinele.
Spațiul, noua destinație. Cândva un subiect de SF, turismul spațial este astăzi realitate, companii inovatoare făcând posibilă trecerea de la vis la experiență. Tourism Review punctează pionierii în acest domeniu: SpaceX a lansat primul zbor complet civil în 2021 și lucrează la nava Starship pentru zboruri mai lungi și mai accesibile în viitor; Blue Origin oferă zboruri suborbitale cu capsula New Shepard și pregătește racheta New Glenn pentru zboruri orbitale; Virgin Galactic a lansat zborurile comerciale suborbitale în 2023. De asemenea, Space Adventures a trimis turiști pe Stația Spațială Internațională încă din anii 2000, Axiom Space colaborează cu SpaceX și dezvoltă module spațiale private, iar World View și alte startupuri explorează opțiuni mai accesibile, cum ar fi zborurile cu baloane stratosferice. În pofida progreselor, este evident că turismul spațial rămâne un domeniu exclusivist, inaccesibil publicului larg, dar, pe măsură ce tehnologiile evoluează și costurile scad, lucrurile s-ar putea schimba.
Turism sportiv cu stil. Turismul de evenimente sportive a devenit o componentă semnificativă a industriei, oferind experiențe unice și personalizate pentru pasionații de sport. O analiză a Forbes arată că participarea la astfel de evenimente nu se mai limitează doar la meciuri; trendurile indică faptul că turiștii caută și experiențe culturale și de lux în destinațiile respective. Ca răspuns, industria vine cu soluții: hotelurile de lux colaborează cu organizatorii de evenimente pentru a oferi pachete exclusive (acces VIP, întâlniri cu sportivii etc.), iar resorturile investesc în infrastructură sportivă (terenuri de golf, centre de fitness etc.). De asemenea, combinația dintre sport și wellness a devenit o tendință majoră — turiștii caută acum programe de relaxare și sănătate, cum ar fi yoga sau terapii spa.
Turismul stării de bine. EHL a publicat recent o analiză privind turismul de wellness. Acesta se concentrează pe practici proactive menite să îmbunătățească sau să mențină starea de bine, incluzând activități precum yoga, meditație și terapii spa, delimitându-se de turismul medical, care implică călătorii pentru servicii medicale. Pentru a răspunde trendurilor, hotelurile și resorturile integrează facilități specifice, aeroporturile introduc zone dedicate relaxării (oferind, de exemplu, servicii precum masaje și spații de meditație), în timp ce colaborările dintre brandurile de fitness și unitățile de cazare permit oferirea unor experiențe integrate. Așadar, turismul de wellness transformă experiența călătorilor, consolidând legătura naturală dintre călătorii și bunăstare.
Turism asistat de AI. Un studiu al EY arată cum Inteligența Artificială Generativă (IA generativă) transformă semnificativ industria turismului. Principalele aplicații ale IA vizează recomandări de călătorie și itinerarii adaptate preferințelor individuale, automatizarea sarcinilor repetitive, precum și o comunicare fluentă între turiști și furnizorii de servicii. De asemenea, un alt articol, publicat pe Mize, amintește de modalități noi prin care IA contribuie la crearea unor experiențe de călătorie mai fluide și personalizate, în timp ce optimizează operațiunile pentru furnizorii de servicii turistice. Printre acestea se numără analiza sentimentelor din recenzii sau recunoașterea facială în aeroporturi.