Marocul a fost puternic zguduit de un seism pe data de 8 septembrie, iar asta a zdruncinat și încrederea turiștilor în această destinație, considerată de foarte mulți drept una de vis. De altfel, agenția de turism Christian Tour a și lansat un program de excepție pentru această zonă și începând cu 30 septembrie va opera chartere săptămânale.
Pentru că de fiecare dată, compania s-a preocupat mai întâi de bunăstarea turișilor, mulți fiind clienți fideli ai agenției, mai mulți reprezentanți ai Christian Tour s-au deplasat la fața locului pentru a vedea cum stau lucrurile în Maroc și dacă se poate călători în siguranță. Iar răspunsul este DA.
„Toate unitatile de cazare pe care le vom utiliza pe programele Christian Tour au avut parte de o inspectie tehnica din partea unei comisii de specialitate in urma caruia au primit o autorizatie de functionare plus eliberarea unui certificat de siguranta”, au transmis reprezentanții Christian Tour care au postat mai multe imagini și video-uri de la fața locului pe pagina de facebook a agenției.
De asemenea, Biroului National de Turism al Marocului a transmis câteva informații pentru turiștii din întreaga lume.
După ce anul trecut a lansat un program pentru Iordania – Once in a Lifetime, o destinație de bifat măcat o dată în viață, acum Christian Tour a creat o serie de pachete foarte avantajoase pentru Maroc. Prețurile pornesc de la 800 de euro și sunt de tip circuit. Zbor va fi cu Tarom, iar vacanța cuprinde şapte nopţi cazare şi demipensiune.
Există și o variantă premium a vacanței spre Maroc de la 1.300 de euro de persoană, în funcţie de tipul de cazare ales şi de program.
„Pe 30 septembrie este primul charter, avem suportul ministrului Turismului din Maroc pentru aceste zboruri, să putem avea un preţ extraordinar. Şi ambasada şi Guvernul marocan îşi doresc o piaţă nouă cum este România să opereze pe Maroc. Când apar pe social-media poze, Marocul se vinde de la sine”, a declarat Cristian Pandel, proprietarul agenţiei de turism Christian Tour, citat de news.ro.