Locurile minunate din România nu mai sunt un secret pentru nimeni. Unele zone sunt mai cunoscute decât altele, însă, la o scurtă căutare pe internet, putem găsi locuri superbe.
Dacă te-ai săturat de haosul din oraș, acest loc din România este unul potrivit pentru tine. Pe lângă peisajele minunate, vei avea parte de aer proaspăt și de o atmosferă răcoritoare. Te vei simți chiar ca-n Elveția.
Este vorba despre Cheile Galbenei, locul în care poți vedea natura în cea mai pură formă a ei. Cei care vizitează această zonă pot vedea pereți de stâncă gigantici, erodați de apa Văii Galbenă care a făcut forme spectaculoase în ei.
Călătorii pot da și de grote și peșteri ascunse, un râu subteran, dar Si de Cascada Evantai și de Izbucul Galbenei.
Totuși, trebuie să țineți minte că această locație este dedicată călătorilor mai experimentați, drumul având un grad de dificultate mai ridicat.

Din centrul Arieșeni, urcați pe Valea Cobles, treceți de Fata Cristesei și mergeți spre Cobles. Dacă mergeți cu mașina de la Arieșeni la Cobles, apoi urcați pe drumul accidentat pe Valea Gojii și coborâți pe Valea Luncsoarei, veți ajunge la intrarea în Defileul Galbenei mult mai repede decât dacă ați urma traseul mai ocolit. Toate vehiculele sunt binevenite pe această porțiune de drum până la Canton Luncsoara.
Indicatoare turistice și un panou cu informații utile sunt amplasate chiar la poarta principală a Cheilor. Este important să respectați traseul bine marcat prin Chei, deoarece au fost instalate lanțuri în puncte strategice pentru a vă asigura siguranța. Triunghiul galben este indicatorul turistic.