Ludovic Orban, liderul Forței Dreptei, a discutat în cadrul podcastului „Sport și Politică”, condus de Horia Ivanovici, despre câștigurile sale financiare, inclusiv despre remunerația pe care a primit-o în timpul mandatului său ca prim-ministru în perioada 2019-2020.
Ludovic Orban a evidențiat discrepanța dintre oamenii noi-bogați, care au acumulat averi nejustificate după ce au accesat funcții în administrație sau politică, în ciuda salariilor mari pe care le primesc. El a menționat că aceștia se remarcau printr-un stil de viață luxos, care nu putea fi susținut din veniturile lor oficiale.
„Uitați-vă la comportamentul lor, unii dintre ei au venit cu o pungă de plastic și cu pantaloni rupți și acum umblă numai în costume Armani, în pantofi de 2.000, 5.000 de euro. Mai și epatează luxul pe care l-au dobândit, în condițiile în care, hai să fim cinstiți, dacă trăiești din leafa pe care o ai ca primar, ca secretar de stat, ca președinte de agenție, ca deputat, ca ministru, duci o viață fără lipsuri dar nu poți să te îmbogățești în halul ăsta”, a spus Orban.
Liderul Forței Dreptei a dezvăluit care este salariul său actual, subliniind că din acest venit își întreține familia. El a mai spus că pe întreaga perioadă în care a ocupat funcții publice, a trăit exclusiv din salariul său oficial.
„Aproximativ 12.000 și ceva, familia mea trăiește din acest venit. Și, de-a lungul timpului, când am avut funcții publice, eu am trăit din leafa pe care o aveam ca slujbaș al statului”, a răspuns președintele Forța Dreptei.
Întrebat ce salariu avea atunci când era prim-ministru al României, acesta a precizat 20.000 de lei.
„Cred că vreo 20.000 de lei. Dar lucrul ăsta este evident pentru oricine care mă cunoaște și care vrea cu adevărat să mă cunoască. Și aici oamenii, din păcate, nu vor să vadă adevărul și să prețuiască niște oameni cinstiți atunci când îi au”, a continuat el.