Campania electorală s-a terminat, așa că cei care au crezut în minciunile politicienilor vor avea un șoc major atunci când se vor trezi cu salariile scăzute. Și nu este vorba doar despre bugetarii care vor avea sporurile tăiate, ci și despre angajații din privat care lucrează în special în zona HoReCa și turism. Nici nu au ieșit bine din criza generată de pandemie, că firmele cu acest domeniu de activitate vor avea foarte mult de suferit.
Voucherele de vacanță au fost tăiate, dar asta nu este tot. Măsurile fiscale care se pregătesc vor lovi și mai mult companiile cu afaceri din această zonă de activitate.
În primul rând, se vorbește despre faptul că impozitul pe venit se va uniformiza la 16% pentru toate sursele: salarii, activități independente, chirii sau drepturi de autor. În prezent, cota este de 10%. Această creștere ar putea aduce bugetului până la 10 miliarde de lei, conform unei simulări realizate de ANAF.
Dar aceste creșteri de impozite ar putea duce și la tăieri de salarii, dar și creșteri de chirii.
Măsurile de tăiere a cheltuielilor, deși aflate în discuție, nu pot fi aplicate imediat și au un impact amânat, cel mai devreme din 2026.
Deși Nicușor Dan a promis că nu va crește TVA, ei bine conform planului Guvernului, același care a aruncat România în haos, TVA va fi principala sursă de venit suplimentar. Cota generală urmează să crească de la 19% la 22%, în timp ce pentru sectorul alimentar și farmaceutic se propune o creștere moderată, de la 9% la 11%.
Pentru hoteluri și restaurante, cota va crește abrupt, de la 9% la 19%, iar cultura și educația vor plăti TVA de până la 9%. O majorare de două puncte procentuale ar aduce 14 miliarde de lei în doar șase luni, susțin specialiștii
De asemenea, impozitul pe dividende ar urma să crească la 16%, un dezastru pentru antreprenori. Autoritățile mizează pe venituri suplimentare de cel puțin 2 miliarde de lei, în condițiile în care dividendele distribuite au crescut constant în ultimii ani.