În luna iunie 2025, angajații din România vor avea trei zile libere legale, iar cadrele didactice și elevii vor beneficia de patru zile libere: 1 iunie (duminică) – Ziua Copilului (fiind în weekend, nu oferă o zi liberă suplimentară), 8 iunie (duminică) – Prima zi de Rusalii, 9 iunie (luni) – A doua zi de Rusalii, ceea ce creează un weekend prelungit și 5 iunie (joi) – Ziua Învățătorului (zi liberă doar pentru profesori și elevi).
Vin însă vești proaste pentru cei cu zilele libere. Anumite activități vor fi interzise prin lege, iar cei care sunt surprinși făcându-le, pot fi amendați.
Pentru mulți români, mini-vacanțele de la stat sunt sinonime cu relaxarea în aer liber, întâlnirile cu prietenii și bineînțeles, tradiționalul grătar. Însă, această atmosferă de voie bună poate fi rapid umbrită de sancțiuni drastice dacă nu sunt respectate reglementările legale privind desfășurarea activităților de picnic.
Legea nr. 54/2002, cunoscută drept Legea Picnicului, stabilește în mod clar condițiile în care astfel de activități sunt permise. Conform modificărilor legislative aduse în 2025, nerespectarea acestor norme poate atrage amenzi ce pornesc de la 100 de lei și pot ajunge până la 50.000 de lei în cazuri grave, cum ar fi declanșarea unui incendiu.
Cu alte cuvinte, cei care vor să facă grătare ar fi bine să fie atenți. În caz contrar, vacanța lor de 1 mai s-ar putea să fie ruinată, iar la fel și bugetul.
Drept urmare, dacă intenționezi să petreci în zilele libere la iarbă verde, trebuie să știi că este permis să faci grătar doar în zone special amenajate în acest scop. Faptul că un loc pare retras, liniștit și ideal pentru o ieșire nu înseamnă că este și legal să te instalezi acolo cu ustensilele de gătit.
Cele mai frecvente abateri sancționate cu severitate includ aruncarea gunoaielor în natură, lăsarea mizeriei în urma plecării, aprinderea focului în locuri neautorizate sau deteriorarea vegetației și a dotărilor destinate activităților de picnic.
Respectarea acestor reguli este monitorizată cu atenție de către Garda Națională de Mediu, Poliția Română și autoritățile locale, care în această perioadă intensifică semnificativ controalele. Toleranța față de încălcările legii este inexistentă, iar autoritățile anunță verificări riguroase în toate zonele frecventate de turiști.