News

Vești bune din tenis! Reușite mari pentru Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian la Indian Wells. Ce urmează pentru românce

Vești bune din tenis Reușite mari pentru Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian la Indian Wells. Ce urmează pentru românce
07 mart. / 10:57

După ce în urmă cu două zile, Irina Begu reușise calificarea în turul 2 la Indian Wells, turneu WTA 1000, considerat ca importanță imediat după cele patru grand slam-uri, acum și Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian i-au urmat exemplul. Este unul dintre puținele momente din tenis, când România are trei reprezentante calificate pe un tablou principal și care reușesc să treacă și de primul meci.

După retragerea Simonei Halep, doar Sorana Cîrstea a mai reușit performanțe notabile, însă din iulie 2024 și până în ianuarie 2025 ea nu a mai putut juca din cauza unei accidentări, urmate apoi de o intervenție chirurgicală. Acum a început să joace din ce în ce mai bine și are deja două sferturi jucate, la Dubai și Austin.

Din păcate, clasamentul nu o ajută și a coborât până pe locul 111 WTA din cauza faptului că au fost multe luni în care nu a jucat, dar este de așteptat să recupereze multe puncte în partea a doua a anului, mai ales dacă joacă la fel de bine ca acum.

Ce urmează pentru cele trei tenismene la Indian Wells

La Indian Wells, Sorana a trecut în primul tur de tânăra Maya Joint, în vârstă de 18 ani, dar care era cotată cu prima șansă în acest meci, iar în turul 2 va avea meci greu contra americancei Emma Navarro, pe care a învins-o cu greu la Dubai în optimi.

Jaqueline Cristian a început bine anul, cu un tur 3 la Australian Open, dar apoi au urmat eșecuri pe bandă rulantă. Calificarea în turul 2 este o performanță bună pentru ea, mai ales că a reușit să treacă de rusoaica Veronica Kudermetova cu 6-3, 6-3.

În turul următor o va întâlni pe jucătoarea din Canada, Leyla Fernandez, numărul 27 WTA, fostă finalistă la US Open. Ea a pierdut atunci în fața Emmei Răducanu, care nu a mai reușit niciun turneu mare după succesul din SUA.

Irina Begu va da piept în turul 2 cu Katie Boulter, numărul 25 WTA. Britanica este într-o formă destul de bună, așa că va fi un meci greu.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate