După ce miercuri a fost nevoită să petreacă mai mult de cinci ore pe teren, reușind să le învingă mai întâi pe Alycia Parks, iar apoi pe Emma Navarro, numărul 9 WTA, Sorana Cîrstea a cedat joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Dubai în fața Karolinei Muchova. Sportiva originară din Târgoviște a evoluat extrem de obosită și puțini îi dădeau șanse de reușită în fața jucătoarei din Cehia.
În plus, Sori avea un palmares negativ în fața adversarei sale care avea un avantaj de 4-1 ca meciuri câștigate. Partida s-a încheiat cu 6-2, 7-5, iar românca rămâne cu 83.470 dolari, cu peste 100.000 de dolari mai puțini în cazul în care ar fi câștigat.
Deși prestația Soranei Cîrstea a fost bună și poate fi mulțumită cu un sfert de finală la un turneu atât de puternic, la final nu va putea fi prea fericită. În urmă cu un an, ea ajungea până în semifinale la Dubai și avea de apărat un număr mare de puncte. Deja se afla pe locul 89 WTA înaintea acestei competiții și a evoluat pe baza unui wild card. Acum va pica și mai mult în clasamentul WTA.
Mai exact, Sorana va ajunge undeva în jurul locului 120, în condițiile în care în urmă cu un an se afla pe poziția 22 WTA. Totuși aceasta a avut șase luni în care a stat pe bară din cauza unei accidentări la picior, iar revenirea a fost destul de dificilă.
În Australia nu a reușit să câștige niciun meci și abia la Linz a trecut un tur. Apoi la Transylvania Open a avut din nou o performanță modestă și prima reușită din ultimele nouă luni se poate spune că a fost acest turneu de la Dubai unde a legat trei victorii la rând.
Așadar este final de drum pentru Sorana în turneul ei preferat. Rămâne de văzut spre ce destinație va zbura în perioada următoare, însă probabil va fi nevoită să joace calificări pentru a ajunge pe tabloul principal, ținând cont că a ieșit din top 100 WTA.
În prezent, România nu mai are nicio jucătoare în top 70, prima în clasament fiind Irina Begu pe poziția 78. Jaqueline Cristian este pe locul 85, deși începuse bine anul, dar apoi a avut evoluții contradictorii.