News

Universitatea Româno-Americană și Spitalul MONZA anunță acordarea de burse pentru programul de studii Asistență Medicală Generală

Universitatea Româno-Americană și Spitalul MONZA  anunță acordarea de burse pentru programul de studii  Asistență Medicală Generală
Universitatea Româno-Americană

Universitatea Româno-Americană și Spitalul MONZA au semnat un protocol de colaborare prin care consolidează parteneriatul dintre mediul academic și cel medico-sanitar și susțin formarea viitorilor profesioniști din domeniul sănătății. Un element central al acestui parteneriat îl reprezintă acordarea unei burse de studii dedicate unui student înscris la programul de licență „Asistență Medicală Generală”, din cadrul noii Facultăți de Științe Medicale a Universității Româno-Americane.

Anunțul vine în continuarea dezbaterii „Asistentul medical al viitorului: competențe, autonomie profesională, leadership și inovație în îngrijirile medicale”, organizată recent de Universitatea Româno-Americană în parteneriat cu Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR).

Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului academic, ai sistemului medical și ai organizațiilor de pacienți, care au subliniat necesitatea unor programe universitare moderne, adaptate transformărilor din domeniul sănătății. La eveniment a participat din partea Spitalului MONZA, Luca Militello, Director de Dezvoltare MONZA ARES și fondator al Grupului Monza în România.

Bursa va acoperi taxa de studii pe un an

Prin noul parteneriat, Spitalul MONZA va susține financiar, începând cu anul universitar 2026–2027, o bursă pe criterii de performanță, echivalentă cu valoarea taxei de studii pentru un an universitar, acordată unui student al programului „Asistență Medicală Generală”. Bursa va fi oferită anual, pe parcursul celor patru ani de studiu, cu posibilitatea extinderii colaborării prin acordul părților.

Prin acest parteneriat strategic, Universitatea Româno-Americană și Spitalul MONZA își propun să dezvolte proiecte comune în domeniul educației medicale, să susțină orientarea profesională a studenților și să creeze oportunități de practică, mentorat și dialog cu specialiști din sistemul de sănătate, prin conferințe, workshop-uri și alte evenimente tematice. La festivitatea de semnare au participat din partea Spitalului MONZA, Geanina Durigu, CEO Grup MONZA ARES, și Adrian Demușca, Director General Spitalul MONZA.

„Prin lansarea Facultății de Științe Medicale și prin parteneriatele strategice pe care le dezvoltăm, ne propunem să construim un ecosistem educațional conectat la realitățile și nevoile sistemului de sănătate. Bursa susținută de Spitalul MONZA reprezintă o investiție în performanța academică și în viitorul unui student care va alege această profesie esențială pentru societate. Ne bucurăm să avem alături parteneri care împărtășesc aceeași viziune privind formarea unor specialiști competenți, responsabili și pregătiți să răspundă provocărilor medicinei moderne”, a declarat Prof.univ.dr.habil. Costel Negricea, Rectorul Universității Româno-Americane.

Este o nouă facultate

Noua Facultate de Științe Medicale va organiza, începând din această toamnă, programul de licență „Asistență Medicală Generală”, cu durata de patru ani, construit conform standardelor ARACIS și adaptat în urma consultărilor cu specialiști din domeniul medical. Curriculumul îmbină pregătirea teoretică cu stagiile clinice și integrează discipline dedicate tehnologiilor emergente, e-sănătății, telemedicinei și aspectelor juridice specifice practicii medicale.

„La MONZA ARES, credem în sinergia dintre tehnologia de vârf, expertiza medicilor și dedicarea echipei de asistenți medicali – împreună creează ecosistemul perfect în care pacientul se simte în siguranță. Și pentru că performanța în medicină începe cu investiția în educație și în oamenii care vor construi sistemul de sănătate al viitorului, prin această bursă și prin colaborarea cu Universitatea Româno-Americană, dorim să susținem tinerii care aleg profesia de asistent medical și să contribuim la pregătirea unei noi generații de specialiști. Suntem convinși că apropierea dintre universitate și spitale este esențială pentru dezvoltarea unor profesioniști bine pregătiți, capabili să răspundă exigențelor medicinei contemporane”, a declarat Geanina Durigu, CEO Grup MONZA ARES.

Parteneriatul dintre Universitatea Româno-Americană și Spitalul MONZA reflectă angajamentul comun al celor două instituții de a susține excelența academică, de a facilita dialogul dintre educație și practica medicală și de a contribui la dezvoltarea unui sistem de sănătate modern, în beneficiul studenților și al comunității.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate