Este una dintre cele mai bogate țări din lume, iar deciziile pe care le ia au impact la nivel global. De altfel, într-un clasament realizat de către Fondul Monetar Internaţional, în funcţie de venitul pe cap de locuitor, acest stat ocupă locul 7 în topul avuțiilor.
Este vorba despre Kuweit, care are foarte mulți șeici deveniți miliardari din petrol. Așadar, pe teritoriul acestei țări a fost interzisă difuzarea filmului „Barbie” în cinematografe, invocând motive legate de „ofensarea moralei publice”, potrivit unui anunț făcut de autorități.
Nu doar Barbie a fost supus cenzurii, ci și alte producții de top din SUA care au în prim plan personaje homosexuale sau transsexuale, conform New York Post.
Președintele comisiei de cenzură cinematografică, Lafi Subaïei, a confirmat interzicerea în cinematografe a filmelor „Barbie” și „Talk To Me”. Acesta spune că organismul pe care îl reprezintă își propune să restricţioneze tot ceea ce ar putea afecta moralitatea publică, ordinea socială și tradițiile, prin infiltrarea de trenduri noi şi concepte străine în societate.
Înainte de a lua această decizie, autoritățile au cerut ca anumite scene considerate obscene care promovează un comportament indecent să fie eliminate din filme, însă nu se ştiu exact secvenţele.
Cu toate că „Barbie” a generat încasări de peste un miliard de dolari la nivel mondial, cenzura din Kuweit se aplică oricărei producţii care contravine valorilor și tradițiilor naţionale. Mai mult, filmul „Talk to Me”, filmul în care rolul principal este al unei actriţe transsexuale, a fost şi el interzis în Kuweit. Protagonista, Zoé Terakes, se identifică ca fiind non-binară, însă filmul nu conține referințe explicite la mișcarea LGBT+.
Decizia cenzurii a fost aspru criticată de actorii și activiștii din aceste țări și a generat discuții privind libertatea artistică și drepturile minorităților sexuale în regiunea Orientului Mijlociu.