La 33 de ani, Sorana Cîrstea își vede în sfârșit visul împlinit. Sportiva va deveni în curând cea mai bună jucătoare de tenis din România în momentul de față. Ea ocupă locul 32 WTA acum, iar Irina Begu 31 WTA, însă aceasta va aluneca până spre poziția 45 după această săptămână indiferent de ceea ce va reuși în turneul de la Iași, unde este și favorită.
Așadar Sorana Cîrstea ajunge în sfârșit cap de afiș atunci când vine vorba despre tenisul românesc. Simona Halep în schimb așteaptă cu mari emoții verdictul judecătorilor independenți de la Londra, care întârzie destul de mult verdictul.
Chiar dacă suspendarea va fi una mică, Simona Halep va ieși oricum din clasamentul WTA după turneul din Canada, care va avea loc la începutul lunii august. Aici a câștigat anul trecut și s-a ales cu 1000 de puncte, singurele care i-au mai rămas de apărat acum. Cum nu se poate prezenta să-și apere titlul, va pierde tot.
Așadar Sorana Cîrstea va fi mult timp de acum înainte peste Simona Halep în clasamentul WTA. La fel se va întâmpla probabil și în cazul Irinei Begu. Cele două sportive au jucat destul de bine în acest an și încă se așteaptă performanțe bune de la ele.
O altă jucătoare care are un an bun este Ana Bogdan, aflată pe poziția 49 WTA. Aceasta a arătat un tenis solid, dar din păcate mental mai are mult de lucru. Gabriela Ruse și Jacqueline Cristian, cele două tinere jucătoare care promiteau mult, și-au scăzut nivelul și sunt în afara top 100, deși în urmă cu un an se apropiau chiar de primele 50 de jucătoare.
Jaqueline Cristian a suferit o accidentare foarte gravă și a stat mult timp pe bară, chiar într-un moment în care era mare în formă. Gabriela Ruse nu reușește să-și mai găsească ritmul după ce a tot schimbat antrenori. Ea a fost puțin consiliată și de Darren Cahill, dar fără prea mult succes, rezultatele ei