Odată cu US Open se vor împlini doi ani de când Simona Halep nu a mai câștigat vreun meci în circuitul WTA. Era una dintre favorite în anul 2022 la turneul american, dar a părăsit competiția chiar din turul 1. Apoi a ales să se opreze la nas, să semneze actele de divorț și să revină puternic la început de 2023.
Din păcate, acuzațiile de dopaj i-au dat toată viața peste cap și și după o luptă extrem de lungă a primit un răspuns favorabil de la TAS și în martie 2024 și-a recâștigat dreptul de joc. Din păcate, nu și forma fizică.
Entuziasmul a împins-o să accepte rapid un wild, dar a pierdut în trei seturi în fața Paulei Badosa și a ieșit de pe teren accidentată. Ulterior a anunțat că se va antrena cu Carlos Martinez pentru sezonul de zgură. Pregătirea nu a mers așa cum își dorea și din păcate s-a ales cu o nouă accidentare la genunchi.
Au urmat apoi dezmăgiri în lanț. Nici organizatorii de la Roland Garros, turneul ei favorit și nici cei de la Wimbledon nu i-au acordat wild card. Simona Halep a fost nevoită să ia din nou pauză și a renunțat și la antrenorul spanion, fără să anunțe când și dacă va mai reveni în circuitul WTA.
Prezentă la evenimentul organizat de Ion Țiriac pentru olimpicii români, sportiva a admis că vrea să joace din nou, iar la scurt timp au apărut fotografii cu ea la antrenamente. Noul antrenor sau cel puțin cel care o ajută în aceste momente pare a fi Daniel Dobre, cu care a mai lucrat și în trecut.
Simona va rata așadar US Open, dar ar putea reveni odată cu sezonul asiatic de de hard, programat să înceapă pe 16 septembrie, o dată cu turneul WTA 500 de la Seoul, Coreea de Sud. Apoi va avea loc și WTA 250, la Hua Hin, Thailanda. Ea va avea nevoie de wild card-uri pentru toate competițiile pentru că se află în afara top 1000 în prezent.
Simona Halep ar putea aborda și turnee mai mici, precum Țiriac Foundation Trophy, competiție WTA 125 fixată în săptămâna 9-15 septembrie. Ocazii de joc ar putea apărea, tot pe zgură, la Montreux, în 2-8 septembrie (WTA 125), dar și la Ljubljana, în 9-15 septembrie (WTA 125).