Netflix a lansat un nou serial care a ajuns imediat pe primul loc în România. Mulți abonați au fost atrași de povestea acestui serial.
Noul serial de pe Netflix al lui Guy Ritchie, „The Gentlemen,” promite să te transporte într-o nouă epocă plină de personaje șarmante și planuri malefice. Premiera a avut loc pe 7 martie.
De data aceasta, pășim în lumea aristocraților și escrocilor din Londra, unde Theo James, cunoscut pentru rolul său în „The White Lotus,” cucerește ecranul în calitate de Duce de Halstead, Eddie Horniman. Fiul unui aristocrat englez, Eddie se trezește prins în plasa unui imperiu de canabis al celebrului criminal Bobby Glass (interpretat de Ray Winstone) din East End.
Kaya Scodelario, în rolul lui Susie Glass, adaugă un strop de farmec și rafinament la operațiunile zilnice ale imperiului de droguri condus de tatăl ei.
Guy Ritchie se întoarce la timona acestui nou proiect în calitate de creator, co-scenarist, producător executiv și regizor al primelor două episoade.
Într-un interviu pentru Netflix, Ritchie a dezvăluit că „The Gentlemen” reprezintă o parte din el, iar el abia așteaptă să reintroducă fanii în această lume fascinantă.
Serialul explorează evoluția lui Eddie Horniman, care moștenește o avere considerabilă, dar se trezește prins într-un joc periculos din lumea interlopă.
O serie de personaje neconvenționale din subteranele britanice se alătură acestui vânat, iar Eddie încearcă să-i joace pe gangsteri în propriul lor joc.
Din 7 martie, serialul a fost adăugat și pe Netflix România. În doar o zi de la lansare, acesta a ajuns pe primul loc într-un clasament de cele mai vizualizate seriale în România în data de 8 martie.
Pe Netflix România, serialul se găsește sub numele „Gangsteri cu stil”.