News

Se spune sau nu La mulți ani!, astăzi 15 august, de Sfânta Maria Mare – Adormirea Maicii Domnului! Preotul Vasile Ioana a explicat clar

Se spune sau nu La mulți ani astăzi 15 august de Sfânta Maria Mare - Adormirea Maicii Domnului Preotul Vasile Ioana a explicat clar
15 aug. / 09:00

Ziua de 15 august are o însemnătate foarte mare pentru creștinii ortodocși din întreaga lume. Se sărbătorește Sfânta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului, iar o dilemă pentru foarte mulți este dacă se spune sau nu La mulți ani în această zi celor care poartă numele Fecioarei sau derivate ale acestuia.

Fiind o zi sfântă, dar în care nu este vorba despre naștere, ci despre trecerea în neființă, mulți consideră că nu este corect să faci urări de sărbătoare de Sfânta Maria Mare, ci doar de Sfânta Maria Mică, pe 8 septembrie când s-a născut Maica Domnului.

Celebrul preot Vasile Ioana a venit cu lămuriri în acest sens, așa că toate dilemele vor dispărea cu siguranță după explicația lui.

Se spune sau nu la mulți ani de Sfânta Maria Mare?

„Foarte mulți m-au întrebat dacă spunem „La mulți ani!“ celor care poartă numele Maicii Sfinte sau nu. Foarte mulți m-au întrebat și de aceea aș dori să vă spun cum ar trebui să sărbătorim această zi. Desigur, pentru cei care purtați numele Sfintei, Preaiubitei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria este o zi deosebită și e bine să o sărbătoriți pentru că, în această zi, Maica Sfântă merge la ceruri.

Este o zi de bucurie, este o sărbătoare foarte mare. Mutarea la cer a Maicii Sfinte este un moment de mare bucurie, dar această bucurie nu ar trebui să fie doar petrecere, doar paranghelie, doar muzică tare, grătare, dezmăț, abuzuri și lăcomie de mâncare, ci sărbătoarea aceasta ar trebui să o cinstim și altfel. Să mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Sfinte pentru toată ocrotirea și, mai mult decât atât, să ne rugăm Maicii Sfinte să mijlocească la Fiul ei Preaiubit pentru sufletele noastre.

Așadar, se poate spune „La mulți ani!“ și în 15 august, și în 8 septembrie, pentru că ziua aceasta nu este o zi a întristării. Adormirea Maicii Domnului nu este o zi a tristeții, ci o zi a bucurie, când Iisus Hristos ia sufletul Maicii Sfinte și îl primește așa cum, atât de frumos, vedem în iconografia bizantină. Maica Domnului să vă ocrotească! La mulți ani, Mariilor, Marinilor, Marienelor, Marianilor și tuturor celor ce purtați acest atât de frumos nume. Sărbătoriți și astăzi, și pe 8 septembrie, dar sărbătoriți prin iubire, prin rugăciune, prin pace și prin mulțumire. La mulți ani! Doamne ajută!”, a spus preotul Vasile Ioana.

Anda Ion este jurnalistă din anul 2015. A terminat Facultatea de Jurnalism și a colaborat cu numeroase publicații editate în varianta print. Din acest an, a hotărât să facă performanță și în online. citește mai mult
Articole recomandate