Se schimbă banii și se pare că deja se fac pași importanți către trecerea la moneda euro. Cum vor fi românii afectați de acest demers?
Nu în România se schimbă banii, ci în Bulgaria. Având în vedere însă faptul că o mulțime de români călătoresc în această țară, cel mai probabil aceștia o să resimtă noile modificări. Trebuie precizat că este nevoie ca deficitul să fie de maxim 3%, iar România are termen până în 2027 să-l reducă, deci va mai dura mult până să trecem și noi la euro.
Detalii în acest sens vin chiar de la Dimitar Radev, guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei (BNB). Acesta a declarat oficial că țara este complet pregătită pentru a trece la moneda unică europeană.
Când se schimbă banii în Bulgaria și când vor fi finalizate demersurile? Oficialul bulgar anunță că obiectivul clar e acela ca Bulgaria să adopte moneda euro începând cu 1 ianuarie 2026.
Pentru a face însă acest pas e nevoie de o investiția majoră. Mai exact, guvernatorul transmite că vor fi cheltuite 10 milioane de leva ca parte din procesul strategic de pregătire pentru integrarea în zona euro.
Unde merg banii? Către noul centru operațional va deservi 17 bănci și circa 400 de clienți instituționali, consolidând infrastructura financiară a țării în perspectiva schimbării monedei naționale.
Și se pare că acesta reprezintă doar o componentă dintr-un plan amplu de modernizare derulat de BNB, menit să asigure o tranziție eficientă de la leva la euro.
Ce alte etape mai are de traversat Bulgaria până va trece la moneda euro? Dimitar Radev precizează că în realitate, toate etapele necesare pentru îndeplinirea criteriilor de convergență stabilite de Uniunea Europeană au fost finalizate.
În același timp, autoritățile din Bulgaria tratează această aderare ca o prioritate națională. BNB colaborează constant cu guvernul de la Sofia pentru a implementa măsurile tehnice, financiare și legislative necesare.
Iar dacă lucrurile merg conform planului, atunci de la 1 ianuarie 2026, Bulgaria poate să realizeze ceea ce își propune și să adere în sfârșit la moneda euro.
Ce spun analiștii economici despre această situație? Că leva este deja ancorată la euro printr-un consiliu monetar. Astfel, integrarea completă în zona euro nu ar presupune un impact major asupra cursului de schimb.