Multe activități profesionale impun prezența angajaților în zilele de weekend, fie că este vorba despre domenii esențiale, fie că specificul activității implică o continuitate a procesului de muncă.
Conform Codului Muncii, angajatorul are anumite obligații legale față de salariații care lucrează în weekend, iar aceste obligații includ acordarea unui spor salarial și a unor compensări sub formă de timp liber.
Conform art. 137 din Codul muncii, repausul săptămânal trebuie să dureze 48 de ore consecutive, de obicei în weekend, respectiv sâmbătă și duminică.
Totuși, atunci când natura muncii face imposibilă respectarea acestei prevederi, angajatorul este obligat să ofere angajaților două zile libere în alte perioade ale săptămânii.
Acest repaus compensatoriu este obligatoriu și nu poate fi înlocuit prin alte beneficii.
Pe lângă zilele libere compensatorii, angajații care lucrează în weekend trebuie să primească un spor salarial, conform prevederilor din contractul colectiv sau individual de muncă.
Deși legea nu specifică un procent fix, acesta poate fi stabilit prin negocieri și este frecvent calculat sub formă de procent din salariu. Acordarea acestui spor este obligatorie, indiferent dacă angajatul primește sau nu alte compensații în timpul săptămânii.
Acest spor salarial pentru weekend are scopul de a compensa disconfortul creat de faptul că angajatul își sacrifică timpul personal din zilele de odihnă pentru a lucra.
În cazul în care angajații efectuează și muncă suplimentară în weekend, compensațiile sunt chiar mai generoase. Articolul 122 din Codul muncii prevede că munca suplimentară trebuie, în mod normal, compensată prin ore libere plătite în termen de 90 de zile calendaristice de la efectuarea acesteia. În situația în care acest lucru nu este posibil, orele suplimentare sunt recompensate cu un spor salarial de minimum 75% din salariul de bază.
Mai mult, dacă orele suplimentare sunt efectuate în zilele de repaus săptămânal (sâmbătă și duminică), angajatul beneficiază de un spor dublu, așa cum este reglementat în art. 138 din Codul muncii. Aceste situații se referă în mod special la activități de urgență, cum ar fi prevenirea accidentelor sau salvarea bunurilor angajatorului.